Rămâi conectat

Curier Județean

Jandarmii din Alba au discutat cu elevii din Sebeș și Cugir despre consecințele și combaterea fenomenului de bullying în școli

Ziarul Unirea

Publicat

în

Jandarmii din Alba au discutat cu elevii din Sebeș și Cugir despre consecințele și combaterea fenomenului de bullying în școli

Mai mulți elevi din orașele Sebeș și Cugir au primit în cursul acestei săptămâni, vizita jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba, care au desfășurat activități preventiv-educative pe linia faptelor antisociale.

Elevilor le-au fost prezentate principalele infracțiuni sau acte antisociale săvârșite de către copii, consecințele legale, sociale și morale ale acestor fapte, cât și combaterea fenomenului de bullying în rândul elevilor. De asemenea, elevii au fost informați cu privire la acțiunile pe care jandarmii le desfășoară și li s-au adus la cunoștință implicațiile pe care faptele antisociale le-ar putea avea asupra viitorului lor.

Le mulțumim cadrelor didactice pentru colaborare, iar copiilor le suntem recunoscători pentru atenția și interesul manifestate. Aceste activități vor continua și la alte școli din județul Alba și au ca scop informarea elevilor și prevenirea actelor antisociale.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Tânăr de 24 de ani din Aiud cercetat de polițiști pentru conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe

Bera Larisa

Publicat

în

Tânăr de 24 de ani din Aiud cercetat de polițiști pentru conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe Un tânăr de 24 de ani din Aiud, este cercetat de polițiștii din Aiud pentru conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Acesta ar fi fost testat, după ce, în timp ce conducea, a pierdut […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea