Rămâi conectat

Curier Județean

Vitezomanii din Alba, sancționați de polițiști: Peste 40 de sancțiuni și 3 permise reținute de oamenii legii

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vitezomanii din Alba au fost sancționați de polițiști în cadrul unei acțiuni desfășurate duminică, 18 decembrie. Peste 40 de sancțiuni și 3 permise au fost reținute de oamenii legii.

Potrivit IPJ Alba, poliţiştii rutieri din cadrul Biroului Drumuri Naţionale şi Europene, Poliţia Oraşului Cugir şi Poliţia Municipiului Sebeş, au acționat pentru prevenirea accidentelor datorate vitezei excesive sau neadaptate la condiţiile de drum. Au fost aplicate 43 de sancţiuni contravenţionale şi au fost reținute 3 permise de conducere.

La data de 18 decembrie 2022, în intervalul orar 10.00 – 13.00, polițiștii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au organizat o acțiune cu efective suplimentare, pe raza județului, pentru prevenirea accidentelor datorate vitezei excesive sau neadaptate la condiţiile de drum.

Au fost constatate și sancționate 43 de abateri de natură contravențională. Dintre acestea, 31 au fost pentru depășirea regimului legal de viteză, două pentru depășire neregulamentară, iar alte 10 pentru alte abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.

Totodată, au fost reţinute 3 permis de conducere.

La acțiune, polițiștii rutieri au fost sprijiniți de polițiștii de ordine publică.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă conducătorilor auto să respecte limita legală de viteză şi să adapteze viteza, în permanenţă, la condiţiile de drum şi trafic.

Numai respectând regulile de circulaţie, putem avea un trafic rutier în siguranţă!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Campania „Un licăr de lumină” 2024, în parteneriat cu trei parohii ortodoxe din Germania: Membrii ASCOR Alba Iulia au ajutat 80 de persoane nevoiașe din județ

Bera Larisa

Publicat

în

FOTO | Campania „Un licăr de lumină” 2024, în parteneriat cu trei parohii ortodoxe din Germania: Membrii ASCOR Alba Iulia au ajutat 80 de persoane nevoiașe din județ Sâmbătă, 7 decembrie 2024, în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae – „sărbătoarea darurilor” –, ASCOR Alba Iulia, în parteneriat cu Parohia Ortodoxă „Nașterea Domnului” din München (păstorită […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea