Rămâi conectat
PSD Alba - Alegeri Locale 2024

Curier Județean

Medicii se vor putea pensiona mai REPEDE: Ce prevede propunerea legislativă

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

AUR - Alegeri Locale 2024

Medicii se vor putea pensiona mai REPEDE: Ce prevede propunerea legislativă

Beniamin Todosiu, deputat USR a anunțat luni, 14 noiembrie, un nou proiect de lege în care se dorește pensionarea anticipată a medicilor.

 

”Siguranța pacientului depinde direct de starea de sănătate a medicului, dar mai ales de epuizarea fizică sau psihică a acestuia. De aceea, USR a depus în parlament o inițiativă prin care medicii pot solicita pensionarea anticipată.

Propunerea legislativă, depusă de colegul meu, Adrian Wiener, prevede ca „la cerere, medicii se pot pensiunea la vârsta standard de pensionare, privind dreptul comun, diminuată cu maximum numărul de ore prestate în gardă peste gărzile obligatorii, dar nu mai devreme de 57 de ani, fără diminuarea cuantumului pensiei.”

Timpul efectuat suplimentar în serviciul de gardă de către cadrele medicale reprezintă o problemă foarte mare pentru sistemul de sănătate public din România deoarece medicul ajunge de foarte multe ori la o epuizare psihică și fizica. În aceste condiții, riscul ca acel medic să greșească și să pună în pericol sănătatea pacienților este foarte mare.
Din păcate, coaliția de guvernare PNL-PSD nu vrea să înțeleagă situația medicilor din România, astfel încât a votat împotriva acestui proiect în Comisia de Sănătate Publică. În urma dezbaterilor din ședința comisiei, nu s-a identificat o soluție alternativă concretă, deși toți cei prezenți au recunoscut existența acestei problemele in spitalele din România.

USR nu renunță la acest proiect și va căuta o soluție pentru a rezolva aceasta problema a epuizării medicilor prin orele suplimentare muncite, astfel încât pacienții să beneficieze de un act medical sigur și de calitate.” a scris deputatul pe pagina personală de Facebook.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

CTS Alba, apel la donare de sânge: Este nevoie de donatori cu grupa 0 negativ. ”Pacienți cu diverse afecțiuni grave au nevoie de transfuzie pentru a supraviețui”

Ziarul Unirea

Publicat

în

CTS Alba, apel la donare de sânge: Este nevoie de donatori cu grupa 0 negativ. ”Pacienți cu diverse afecțiuni grave au nevoie de transfuzie pentru a supraviețui” Reprezentanţii Centrului de Transfuzie Sanguină Alba au lansat marți, 15 mai 2024, un apel la persoanele care pot să doneze sânge din grupa 0 negativ. ”În județul Alba […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea