Liz Truss a demisionat din funcția de premier al Marii Britanii, la doar 44 de zile de la învestire
Liz Truss, premierul britanic și-a anunțat demisia, într-un discurs susținut în fața reporterilor la intrarea în sediul din Downing Street no 10.
Truss a precizat că l-a anunțat pe Regele Charles al III-lea despre decizia pe care a luat-o: „Voi rămâne ca premier până când un succesor va fi ales”, afirmat ea
„Am intrat în funcție într-un moment de mare instabilitate economică și internațională. Familiile și întreprinderile erau îngrijorate de modul în care își vor plăti facturile”, a declarat Truss.
Ea a adăugat că a fost aleasă „cu un mandat pentru a schimba această situație”. „Am reușit să facem față facturilor la energie”, a mai declarat Liz Truss. Ea a recunoscut „nu poate îndeplini mandatul” în baza căruia a fost aleasă și că va avea loc o alegere a conducerii „care va fi finalizată în cursul săptămânii viitoare”.
Deja slăbită după repetatele întoarceri de 180 de grade în privința reducerii impozitelor și turbulențele cauzate de politica fiscală pe piețele financiare, autoritatea prim ministrei Truss a suferit miercuri o lovitură din care nu și-a mai putut reveni.
Sursa: g4media.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Ce spune mama care și-a băgat copilul într-o cădiță cu zăpadă. Explicații LIVE, pe TikTok: „Am făcut acest lucru pentru a-i stimula imunitatea”
Ce spune mama care și-a băgat copilul într-o cădiță cu zăpadă. Explicații LIVE, pe TikTok: „Am făcut acest lucru pentru a-i stimula imunitatea” Mama copilului în vârstă de un an, băgat aproape dezbrăcat într-o cădiță cu zăpadă, a făcut sâmbătă seara un live pe TikTok în care a explicat care este motivul gestului său. Ea […]