Rămâi conectat

Ştirea zilei

Bărbat de 44 de ani, reținut de polițiștii din Ocna Mureș. A bătut un bărbat până l-a băgat în spital

BONTEA Alexandru

Publicat

în

URS Construct
Bărbat de 44 de ani, reținut de polițiștii din Ocna Mureș. A bătut un bărbat până l-a băgat în spital

La data de 19 septembrie 2022, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Ocna Mureș au identificat și reținut un bărbat de 44 de ani, din Luduș, județul Mureș, care este cercetat, alături de alți doi bărbați din Luduș, pentru lovire sau alte violențe.

În cursul zilei de ieri, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud și ulterior judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Aiud, care a dispus cercetarea sa în stare de arest preventiv, fiind emis mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Se pare că, în seara zilei de 14 septembrie 2022, în timp ce se aflau pe raza localității Găbud, comuna Noșlac, județul Alba, bărbatul, împreună cu doi cunoscuți din Luduș, identificați și reținuți anterior, ar fi agresat un bărbat, în vârstă de 32 de ani, provocându-i leziuni la un braț, pentru care, potrivit certificatului medical prezentat de victimă, ar fi necesare 40 – 50 de zile de îngrijiri medicale.

Informații de backgroud:

La data de 16 septembrie 2022, polițiștii Postului de Poliție Noșlac au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, de 47 și 44 de ani, ambii din Luduș, județul Mureș, care sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În sarcina acestora s-a reținut faptul că, în seara zilei de 14 septembrie 2022, în timp ce se aflau pe raza localității Găbud, comuna Noșlac, județul Alba, ar fi agresat un cunoscut, în vârstă de 32 de ani, provocându-i leziuni pentru care, potrivit certificatului medical prezentat de victimă, ar fi necesare 40 – 50 de zile de îngrijiri medicale.

Din cercetări a rezultat că la agresiune ar fi participat și un alt bărbat de 44 de ani, din Luduș.

În cursul zilei de sâmbătă, 17 septembrie, cele două persoane reținute au fost prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, iar ulterior judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Aiud, care a dispus cercetarea lor în stare de arest preventiv, fiind emise mandate de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

UPDATE VIDEO | ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit în zona Kaufland – Stadion

Ziarul Unirea

Publicat

în

ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit în zona Kaufland – Stadion Un accident rutier a avut loc duminică seara, în jurul orei orei 20.40, în Alba Iulia. Două mașini s-au ciocnit în zona Kaufland-Stadion. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice si prim ajutor medical la un accident rutier […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea