Fost interlop din Alba Iulia, a ajuns după gratii. „Bălănel” a condus, după câteva păhărele, la o „liniuță” prin oraș
Fost interlop din Alba Iulia, a ajuns după gratii. „Bălănel” a condus, după câteva păhărele, la o „liniuță” prin oraș
Un cunoscut membru al lumi interlope din Alba Iulia, în vârstă de 34 de ani, care a fost condamnat în trecut pentru tentativă de omor, șantaj și chiar proxenetism, a ajuns din nou după gratii.
A. B., zis Bălănel, a fost condamnat definitiv la 3 ani și 3 luni de închisoare după ce a condus un autoturism pe drumurile publice sub influența alcoolului. Marți, 13 septembrie, a fost ridicat de polițiști și dus la penitenciar.
„Potrivit fişei de cazier judiciar a acestuia rezultă că a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii pentru infracţiunii extrem de grave, respectiv tentativă de omor, ameninţare, şantaj, proxenetism, ultima condamnare fiind de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 4 ani”, susține instanța de judecată, în hotărârea de condamnare.
Infracțiunea de conducere sub influența alcoolului a fost constatată în 5 aprilie 2018, iar sentința definitivă a fost pronunțată pe 12 septembrie 2022, la Curtea de Apel Alba Iulia. Faptul că era recidivist a determinat instanța să îl condamne cu executare.
„Liniuță” între două mașini
„Inculpatul a condus autoturismul marca BMW în timp ce avea o îmbibație alcoolică peste limita legală pe Bulevardul Horea din Alba Iulia, din direcția Hotel Cetate spre Calea Moților, cu viteză peste limita legală, nu a oprit la semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție, continuându-și deplasarea pe str. Calea Moților. La intersecția cu strada Detunata a efectuat virajul la stânga, nu a adaptat viteza și a intrat în coliziune cu gardul imobilului nr. 37 de pe strada Detunata, ulterior fugind de la locul accidentului”, astfel este descrisă, pe scurt, fapta acestuia.
Bărbatul era într-o întrecere cu o altă mașină, care însă nu a putut fi urmărită de polițiști.
Polițiștii au descris ulterior șoferul care, după momentul impactului, a coborât din autoturism și a început să fugă, ca fiind o persoană, de sex masculin, constituție atletică, cu înălțimea de aproximativ 1,85 metri, îmbrăcat în trening de culoare gri.
„Unul dintre martori (polițist – n.r.) a alergat în urma conducătorului autoturismului și a reușit să îl tragă de mâna spre el, moment în care i-a observat fizionomia, însă nu l-a putut imobiliza și legitima, acesta smucindu-se și intrând în scara blocului, a cărui ușă a fost deschisă de o persoana de sex feminin. Martorul a precizat că i-a văzut clar toate particularitățile feței”, se afirmă în hotărârea instanței de judecată.
A revenit după 5 minute la locul faptei
După aproximativ 5 minute, Bălănel s-a întors la locul accidentului, însoțit de alte trei persoane. Imediat, polițistul l-a recunoscut ca fiind cel care a coborât de la volanul autoturismului.
Era însoțit de un alt bărbat care a declarat că el ar fi condus autoturismul, iar după accident s-ar fi speriat și ar fi fugit.
Agenții de politie au procedat la testarea cu aparatul etilotest a celor doi, rezultatul fiind 0,52 mg/l alcool în cazul lui Bălănel și 0,00 mg/l în cazul celuilalt bărbat. Analizele prelevate la spital au indicat o îmbibație de 1,10 g/l la prima probă și 0,95 g/l la a doua probă.
Acesta nu a recunoscut în niciun moment săvârșirea infracțiunii și și-a schimbat declarațiile de mai multe ori. În final, însă, după audierea mai multor martori s-a probat faptul că cel care a condus autoturismul a fost bărbatul de 34 de ani, care era sub influența băuturilor alcoolice.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Marcel Ciolacu o susține pe Elena Lasconi: Anunț după declasificarea documentelor din CSAT
Marcel Ciolacu o susține pe Elena Lasconi: Anunț după declasificarea documentelor din CSAT Marcel Ciolacu, liderul PSD, a anunțat că o va susține pe Elena Lasconi în cursa pentru Cotroceni, după ce a luat act de declasificarea documentelor din CSAT, privind modul de desfășurare a campaniei a lui Călin Georgescu. Citește și: Președintele Klaus Iohnannis […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE de ZIUA NATIONALA, 1 DECEMBRIE. SMS-uri, felicitări, urări și mesaje pe care le puteți trimite prietenilor
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Marea Unire de la 1918, pagina sublimă a istoriei românești. CRONOLOGIE
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
MESAJE de MOS NICOLAE 2024. SMS-uri, urări și felicitări pe care le poți trimite de Sfântul Nicolae
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
Povestea lui Moș Nicolae: Legenda lui Moș Nicolae cu nobilul sărac și fetele pe care nu le putea mărita
-
Ştirea zileiacum 4 zile
La mulți ani, România! MESAJE de 1 DECEMBRIE, ZIUA NAȚIONALĂ. FELICITARI și URARI pentru toți care trăiesc și simt românește!
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
MESAJE de SFÂNTUL Andrei: Felicitări, urări, SMS-uri pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica