Rămâi conectat

Curier Județean

Tânăr din Alba, REȚINUT în Sibiu după o lovitură de zeci de mii de lei: Ar fi intrat noaptea în casa unui medieșean care dormea și l-a lăsat fără bani

FURDUI Alexandru

Publicat

în

Tânăr din Alba, REȚINUT în Sibiu după o lovitură de zeci de mii de lei: Ar fi intrat noaptea în casa unui medieșean care dormea și l-a lăsat fără bani

La data de 12 septembrie a.c., în jurul orei 03,30, un medieșean a sesizat Poliția Municipiului Mediaș cu privire la faptul că, în aceeași noapte, persoane necunoscute au pătruns în locuința sa în timp ce dormea și au sustras un telefon mobil, 3.000 de lei și 4.000 de euro. Valoarea prejudiciului creat se ridică la suma de 23.000 de lei.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Datorită verificărilor efectuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Sibiu, polițiștii medieșeni au reușit identificarea și prinderea persoanei bănuite de săvârșirea faptei. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 24 de ani, din județul Alba, față de care s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore. Acesta va fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

”Potop” de oferte de cazare în Alba pe platformele online specializate: În realitate, doar 107 persoane fizice înregistrate la AJFP Alba ca închiriind spații pentru turism, în anul 2023

Ziarul Unirea

Publicat

în

”Potop” de oferte de cazare în Alba pe platformele online specializate: În realitate, doar 107 persoane fizice înregistrate la AJFP Alba ca închiriind spații pentru turism, în anul 2023 Pe platformele online specializate este plin de oferte de cazare în Alba. În realitate, doar 107 persoane fizice erau înregistrate la AJFP Alba ca închiriind spații […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea