Suprafaţa agricolă a României va fi protejată de secetă prin realizarea de sisteme de irigaţii: Ce termen avansează ministrul Agriculturii
Suprafaţa agricolă a României va fi protejată de secetă prin realizarea de sisteme de irigaţii: Ce termen avansează ministrul Agriculturii
Petre Daea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a declarat vineri, la Arad că toată suprafaţa agricolă a ţării va fi protejată de secetă până în 2027 prin realizarea de sisteme de irigaţii, însă vor exista şi investiţii în sisteme de prevenire a căderilor de grindină.
Prezent la Târgul Agromalim de la Expo Arad, ministrul a spus că 2022 a fost „un an foarte dificil, în care seceta a pus stăpânire pe întreaga Românie”, dar că s-a asigurat producţia de grâu necesară.
„În ţară s-a reuşit să se adune în magaziile fermierilor o cantitate de nouă milioane de tone de grâu, ceea ce înseamnă asigurarea necesarului de consum al ţării şi disponibilităţi pentru export. Este cunoscut că peste tot am avut culturi afectate”, a spus ministrul.
Cât despre porumb, Petre Daea a spus că „situaţia este mai delicată”, dar că va fi acoperit necesarul de consum al României. El a precizat că a început recoltarea porumbului şi acum suntem la 4% din suprafaţa de peste 2,5 milioane de hectare cultivată.
Ministrul a mai spus că în 26 judeţe a început recoltatul la floarea-soarelui iar „producţia este diferită de la o zonă la alta”, existând zone cu producţii sub 1.000 kg la hectar, dar şi zone cu 3.500 kg la hectar.
„Din capul locului vă pot spune că vom avea floarea-soarelui necesară pentru a prelucra şi a obţine uleiul pentru consumul intern”, a dat asigurări Petre Daea.
Despre pierderile suferite de fermieri, ministrul a declarat că deocamdată nu există un buget stabilit pentru despăgubiri. Fermierii mai pot să comunice până în octombrie care sunt pierderile, în timp ce comisiile de constatare din judeţe lucrează încă pe teren.
Ministrul Agriculturii a afirmat că România va lua măsuri pentru a reduce pierderile provocate de secetă în următorii ani. Prima măsură va fi de a se „pune în stare de funcţionare sistemul de irigaţii din ţară”, dar se vor face investiţii şi în prevenirea căderilor de grindină şi stimularea precipitaţiilor.
Daea a precizat că Ministerul Agriculturii are un program împreună cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene pentru a se accesa fonduri europene astfel ca „până în 2027 să fie protejată întreaga ţară”.
Până la această dată avem o suprafaţă protejată de aproximativ două milioane de hectare, a precizat ministrul.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA în iunie și iulie 2025: Meteorologii Accuweather anunță o vară fără caniculă
Cum va fi VREMEA în iunie și iulie 2025: Meteorologii Accuweather anunță o vară fără caniculă Meteorologii Accuweather au emis recent prognoza meteo pentru lunile iunie și iulie 2025. În premieră de când se fac măsurători, se pare că nu vom avea zile caniculare în iunie și iulie. Potrivit prognozei Accuweather, în luna iunie cea […]
Economistul Adrian Negrescu:,,Tsunami de creșteri de prețuri în România, ne asteaptă patru valuri de scumpiri”. Economia, în recesiune
Economistul Adrian Negrescu: ,,Tsunami de creșteri de prețuri în România, ne asteaptă patru valuri de scumpiri”. Economia, în recesiune Economistul Adrian Negrescu susține că, în contextul avertismentului transmis miercuri de Comisia Europeană privind plafonările de preț la energie și gaze, românii se vor confrunta cu ,,patru valuri de scumpiri” care vor duce economia în recesiune. […]
Rabla pentru tractoare 2025: A fost publicată lista cu dealerii validați. Care sunt documentele pentru înscriere
Rabla pentru tractoare 2025: A fost publicată lista cu dealerii validați. Care sunt documentele pentru înscriere Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a publicat lista cu dealerii validați în cadrul Programului „Rabla pentru tractoare” 2025. Sunt în total 120 de dealeri validați. Citește și: Programul Rabla pentru tractoare 2025: Solicitanții pot aplica online, pe site-ul AFM. […]