Pădurea tăiată ilegal, în vizorul poliţiei din Alba
Poliţişti ai Serviciului de Ordine Publică din IPJ Alba împreună cu colegii lor din Câmpeni, Abrud, Sălciua şi Roşia Montană în colaborare cu specialişti din cadrul I.T.R.S.V Cluj, au organizat acţiuni în zona Munţilor Apuseni pentru prevenirea şi descoperirea ilegalităţilor în domeniul silvic. Au fost controlate 190 de autovehicule şi 33 de agenţi economici. Au fost aplicate 54 de sancţiuni contravenţionale, din care 25 la Legea 171/2010 şi au fost constatate 4 infracţiuni. A fost confiscată cantitatea de 113,032 mc material lemnos, în valoare de 20.185 lei.
În timpul raziei a fost prins A.I., de 39 de ani, din Câmpia Turzii, care este suspectat că în perioada 8-12 februarie 2011, a tăiat de pe picior, în stare verde, nemarcaţi şi fără aprobarea organelor silvice, 21 de arbori de esenţă foioase. Arborii au fost retezaţi din locul numit Ştează, de pe raza comunei Sălciua şi aparţineau unui cetăţean din comună.
A fost identificat şi H. C., de 55 ani, din comuna Noşlac care la începutul lunii februarie 2011 a tăiat fără drept, de pe proprietatea unui cetăţean din comună, 5 arbori din specia gorun, nemarcaţi şi fără aprobarea organelor silvice. Celor doi le-au fost întocmite dosare penale. (N.I.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
BACALAUREAT 2025: SUBIECTE și BAREME publicate de Ministerul Educației după proba la limba și literatura română
Bacalaureat 2025: Subiecte și bareme publicate de Ministerul Educației după proba la limba și literatura română Marți, 10 iunie 2025, la câteva ore după desfășurarea probei scrise la limba și literatura română a examenului de Bacalaureat, Ministerul Educației a publicat subiectele și baremele. Citește și: Bacalaureat 2025: Trei candidați din Alba ELIMINAȚI pentru tentativă de […]
Bacalaureat 2025: Trei candidați din Alba ELIMINAȚI pentru tentativă de fraudă de la proba de limba și literatura română: De la ce licee provin elevii eliminați
Bacalaureat 2025: Trei candidați din Alba eliminați pentru tentativă de fraudă de la proba de limba și literatura română: De la ce licee provin elevii eliminați Trei candidați din Alba au fost eliminați din examen, pentru tentativă de fraudă, marți, 10 iunie 2025, la proba scrisă de limba și literatura română a examenului de Bacalaureat. […]
FOTO | SUBIECTE BACALAUREAT 2025, la Limba Română. Ce au avut de rezolvat absolvenții de liceu
SUBIECTE BACALAUREAT 2025, la Limba Română. Ce au avut de rezolvat absolvenții de liceu Examenul de BAC 2025 a început marți, 10 iunie 2025, cu prima probă scrisă, la Limba și literatura română. Candidații au avut la dispoziție trei ore pentru a rezolva subiectele. Ministerul Educației va publica în mod oficial modelele primite de absolvenții […]