S-au furat SUTE de litri de motorină, la Aiud: Trei tineri până în 22 de ani, identificați de polițiști
S-au furat SUTE de litri de motorină, la Aiud: Trei tineri până în 22 de ani, identificați de polițiști
Trei tineri din Aiud au fost reținuți de polițiști. Sunt bănuiți că au sustras sute de litri de motorină din rezervoarele unor camioane și utilaje agricole.
La data de 18 iunie 2022, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Aiud, sprijiniți de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Aiud ai identificat 3 tineri, de 18, 20 și 22 de ani, din Aiud, ca persoane bănuite de săvârșirea a 4 furturi de combustibil din rezervoarele unor camioane și utilaje agricole parcate pe raza municipiului Aiud și a localităților rurale limitrofe.
Faptele ar fi fost săvârșite de la începutul lunii iunie până în prezent, iar cei 3 ar fi sustras peste 500 de litri de motorină, acționând pe timp de noapte.
Polițiștii au percheziționat domiciliul unui dintre tineri.
Față de cei 3 a fost luată măsura reținerii, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Un bărbat din Alba care vindea droguri de mare risc minorilor, condamnat la 9 ani de închisoare
Un bărbat din Alba care vindea droguri de mare risc minorilor, condamnat la 9 ani de închisoare Acesta mai este judecat și pentru act sexual cu un minor și pornografie infantilă Un tânăr de 28 de ani, din comuna Cergău, a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru trafic de droguri, actr sexual cu […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Sportacum 3 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
18 iulie: Se stingea din viață Regina Maria, femeia care a influențat cel mai mult istoria României