Rămâi conectat

Curier Județean

Amenzi de peste 20.000 de lei date de polițiștii din Alba și 3 certificate de înmatriculare retrase după o acțiune pentru creșterea siguranței rutiere

Ziarul Unirea

Publicat

în

Amenzi de peste 20.000 de lei date de polițiștii din Alba și 3 certificate de înmatriculare retrase după o acțiune pentru creșterea siguranței rutiere

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, îmnpreună cu polițiștii de ordine publică, au organizat joi, 16 iunie 2022, o acțiune pentru creșterea siguranței rutiere și depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. Acțiunea a avut ca scop și combaterea indisciplinei pietonale, a indisciplinei bicicliștilor precum și a indisciplinei celor care folosesc trotinete electrice.

Cu ocazia acestei acțiuni, au fost constatate 91 de abateri de natură contravențională, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 20.280 lei.

Dintre amenzi, 42 au fost aplicate pentru viteză, 8 au fost aplicate pietonilor, 3 bicicliștilor, 9 pentru folosirea telefonului mobil la volan, 6 pentru nepurtarea centurii de siguranță, iar restul pentru alte abateri de la normele legale privind circulația pe drumurile publice.

Au fost reținute două permise de conducere, au fost retrase trei certificate de înmatriculare și a fost constată o infracțiune la regimul rutier.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

DEFINITIVAT 2024, în Alba: 138 de candidați susțin miercuri, 24 iulie, proba scrisă a examenului. Primele rezultate, afișate pe 30 iulie

Ziarul Unirea

Publicat

în

DEFINITIVAT 2024, în Alba: 138 de candidați susțin miercuri, 24 iulie, proba scrisă a examenului. Primele rezultate, afișate pe 30 iulie Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2024, se va desfășura miercuri, 24 iulie, începând cu ora 9:00, în centrul de examen Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Alba Iulia. Proba se […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea