Minaur Baia Mare – Metalurgistul Cugir 3-2 (0-1), în returul barajului de promovare | Nici măcar remiză de consolare pentru „roș-albaștri”
În Maramureș, s-a disputat returul barajului de promovare în Liga a 2-a, între Minaur Baia Mare și Metalurgistul Cugir, un joc ce nu mai are importanță în economia calificării după ce trupa lui Ciprian Danciu a câștigat net, 4-0 în Alba.
O partidă spectaculoasă, în care vizitatorii au fost aproape de o remiză de consolare, după ce au condus în două rânduri.
*0-1, MIN. 7: UDREA a deschis scorul cu un șut din întoarcere, din 14 metri
*1-1, MIN. 46: VĂSĂLIE, intrat la pauză a egalat, după ce a depășit doi adversari și a șutat pe jos
!-2, MIN. 74: VLĂDIA, șut din interiorul careului
*2-2, MIN. 75: C. STANCIU, o altă rezervă, a scăpat în dreapta și a tras peste portar
*3-2, MIN. 90+1: C: STANCIU, șut din lovitură liberă de la 25 de metri, prin zid, R. Opric a deviat balonul în plasă
O primă repriză dominată integral de vizitatori, ce au mai avut o ocazie mare M. Lupu (32), singur cu portarul.
“O prestație superioară turului, a fost foarte mult ghinion. Sunt foarte mulțumit cum ne-am comportat. Le-am transmis jucătorilor că trebuie să arătăm că la Cugir nu a fost adevărata noastră față”, a precizat Lucian Itu.
Echipe:
Minaur: Băilă – Potcoavă, M. Lazăr, Mondragon, D. Simion – Jucan, Gneba, Donca/ cpt, Chinde – P. Petre, Petran; rezerve Breban, Tand, Văsălie, Lung, C. Stanciu, R. Stănescu, D. Matei, S. Ciocan, Duruș. Antrenor Ciprian Danciu.
Metalurgistul: R. Opric – Haj (61, Al. Rus), Vlădia, Dohotariu (82, S. Itu), Vitinha – Șaucă/ cpt (82, Andriuc), Udrea, Boldea, Nicula – Selagea (61, L. Contra), M. Lupu; rezerve Perjeriu, Șuteu, P. Păcurar, L. Itu. Antrenor Lucian Itu.
Arbitri R. Lădar (Zalău), I. Brînză, M. Noroc (ambii Botoșani); rezervă M. Diaconu (Roman) Observatori Șt. Szilaghi (Satu Mare), V. Rad (Arad)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
FOTO: CSȘ Blaj, calificare extraordinară la turneul final la volei masculin, speranțe, în urma a două victorii realizate în Sala „Avram Iancu” din Blaj! Un parcurs remarcabil pentru echipa pregătită de Alexandru Man, care are victorii pe linie în această stagiune, 14 meciuri adjudecate în care a cedat doar 7 seturi. CSȘ Blaj a realizat […]
ACSM Codlea – CIL Blaj 2-1 (2-0)! Înfrângere rușinoasă… La Codlea, vara trecută CIL Blaj a reușit bucuria câștigării turului barajului de promovare și tot în localitatea din județul Brașov echipa din „Mica Romă” a înregistrat cel mai rușinos rezultat de la accederea în Liga 3. O înfrângere cu o echipă deja retrogradată care nu a […]
Gloria Bistrița-Năsăud – CSM Unirea Alba Iulia 2-1 (1-0) | Un nou eșec în derby pentru „alb-negri”
Gloria Bistrița-Năsăud – CSM Unirea Alba Iulia 2-1 (1-0) | Un nou eșec în derby pentru „alb-negri” Gloria Bistrița-Năsăud s-a impus in derby-ul penultimei rundei a Seriei 7 cu CSM Unirea Alba Iulia, scor 2-1 (1-0), jocul putând fi rezumat simplu: două penalty-uri obținute de Chukwu și transformate de căpitanul Llullaku. „Alb-negrii” au fost mai […]