Rămâi conectat

Sport

Viitorul Cluj – Metalurgistul Cugir 1-2 (1-1), în play-off-ul Seriei a 9-a | „Roș-albaștrii”, pas mare spre baraj!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir a făcut un pas important spre barajul de promovare în Liga a 2-a, după victoria externă, scor 2-1 (1-1), cu Viitorul Cluj. „Roș-albaștrii” s-au desprins la 7 puncte de Unirea Ungheni, ocupanta locului 3 al Seriei a 9-a, cu care se va duela sâmbătă, sub Drăgana.

Veniți după două insuccese la rând, ultimul un 2-5 usturător acasă contra liderului, elevii lui Lucian Itu au căutat reabilitarea și au realizat prima victorie externă a acestui an, conturată prin reușitele lui M. Lupu și Udrea. În fapt, Viitorul Cluj este adversarul preferat al Cugirului în această primăvară, cele două succese înregistrate împotriva revelației stagiunii. În celalalt joc, CS Hunedoara a învins Unirea Ungheni cu 3-1 (2-0)

Am dat dovadă de maturitate, împotriva unei echipe tinere ce joacă cu totul altceva acasă. Veneam după două eșecuri și trebuia să luăm puncte. Am învățat ceva în acest play off, că nu ai timp de supărări. Sâmbătă trebuie să trecem un alt examen, la finele căruia sperăm să fim 100 la sută la baraj„, a apreciat Lucian Itu.

Oaspeții au deschis scorul prin M. Lupu (36, după o acțiune Șaucă), golgheterul ce a ajuns la a 13-a reușită stagiională. Gazdele au egalat două minute mai târziu prin Dolghi. Udrea (81) a înscris, a doua etapă la rând în care punctează, după ce a driblat doi jucători și a șutat, bară-gol.

Cugirenii au ratat ocazii mari prin Nicula (30), M. Lupu (47) și Vitinha (50, lovitură liberă ce a șters bara). Viitorul a rămas în inferioritate numerică în minutul 74, când a fost eliminat Oargă. Finalul a fost dramaitc, cu o oportunitate imensă Șaucă (90+2) și o bară a gzdelor în prelungiri (90+4)

Comparativ cu jocul precedent, sunt multe modificări în formula vizitatorilor. În primul rând a fost titularizat Dohotariu în centrul defensivei (o premieră pentru jucătorul revenit după o accidemtare gravă). Au mai intrat în formula de start Al. Rus, Nicula și M. Lupu, rămânând pe bancă Haj, L. Itu, L. Contra și Șuteu.

Cugirenii vin după două înfrângeri la rând, ultima reprezentație fiind o aspră corecție încasată pe teren propriu cu liderul CS Hunedoara, un usturător 2-5, cu 3 goluri încasate în superioritate numerică, cea mai apăsătoare înfrângere pe teren propriu din ultimul deceniu.

Viitorul: Onciu – Oargă, Cr. Istrate, Porumb, E. Bartoș, Calo, Dolghi, Raza, Fărăgău/ cpt, Borma, Al. Pop; rezerve Cebotari, N. Moldovan, L. Maxim, M. Olaru, R. Baciu, D. Mic, R. Bartoș, Gățan, T. Cociș. Antrenor Marius Popescu.

Metalurgistul: R. Opric – Al. Rus, Vlădia, Dohotariu, Vitinha – Șaucă/cpt, Boldea, Udrea, Nicula – Selagea (77, Cocan), M. Lupu; rezerve Perjeriu, Andriuc, L. Contra, Haj, S. Itu, L. Itu, M. Neagu, N. Bănică. Antrenor Lucian Itu.

Arbitri G. Feleky (Odorheiu Secuiesc), F. Duma (Zalău), Fl. Seiche Lazăr (Sânmihaiu Almașului) Observatori L. Szanto (Tg. Mureș), I. Suciu (Tg. Mureș)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: CSȘ Blaj, calificare extraordinară la turneul final la volei masculin, speranțe!

Dan HENEGAR

Publicat

în

FOTO: CSȘ Blaj, calificare extraordinară la turneul final la volei masculin, speranțe, în urma a două victorii realizate în Sala „Avram Iancu” din Blaj! Un parcurs remarcabil pentru echipa pregătită de Alexandru Man, care are victorii pe linie în această stagiune, 14 meciuri adjudecate în care a cedat doar 7 seturi. CSȘ Blaj a realizat […]

Citește mai mult

Sport

ACSM Codlea – CIL Blaj 2-1 (2-0)! Înfrângere rușinoasă…

Dan HENEGAR

Publicat

în

ACSM Codlea – CIL Blaj 2-1 (2-0)! Înfrângere rușinoasă… La Codlea, vara trecută CIL Blaj a reușit bucuria câștigării turului barajului de promovare și tot în localitatea din județul Brașov echipa din „Mica Romă” a înregistrat cel mai rușinos rezultat de la accederea în Liga 3. O înfrângere cu o echipă deja retrogradată care nu a […]

Citește mai mult

Sport

Gloria Bistrița-Năsăud – CSM Unirea Alba Iulia 2-1 (1-0) | Un nou eșec în derby pentru „alb-negri”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Gloria Bistrița-Năsăud – CSM Unirea Alba Iulia 2-1 (1-0) | Un nou eșec în derby pentru „alb-negri” Gloria Bistrița-Năsăud s-a impus in derby-ul penultimei rundei a Seriei 7 cu CSM Unirea Alba Iulia, scor 2-1 (1-0), jocul putând fi rezumat simplu: două penalty-uri obținute de Chukwu și transformate de căpitanul Llullaku. „Alb-negrii” au fost mai […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea