Gospodării tradiționale din Roșia Montană, printre obiectivele UNESCO finanțate din PNRR: LISTA obiectivelor din Alba care vor fi restaurate și promovate
Gospodării tradiționale din Roșia Montană, printre obiectivele UNESCO finanțate din PNRR: LISTA obiectivelor din Alba care vor fi restaurate și promovate
Prin ordinele comune ale ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, ministrului Antreprenoriatului și Turismului, ministrului Culturii și ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației au fost aprobate, miercuri, obiectivele care vor fi cuprinse în cele 12 rute culturale, ca urmare a propunerii din 31 martie 2022 a comitetului interministerial reglementat prin Hotărârii de Guvern nr. 208/2022, reprezentând jalonul 331 al componentei 11 – Turism și Cultură din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„Gospodării tradiționale din Roșia Montană și din Delta Dunării, alături de încă cinci obiective din Lista Patrimoniului Mondial UNESCO sunt oficial selectate pentru a fi finanțate din PNRR. Pe lângă aceste situri recunoscute la nivel internațional, un număr de peste 300 obiective, care fac parte din patrimoniul cultural național, vor fi restaurate sau vor beneficia de sprijinul necesar pentru o promovare adecvată”, a declarat Dan Vîlceanu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
În urma apelului public lansat de MIPE la data de 25 februarie a.c. au fost depuse 395 de solicitări. Acestea au fost evaluate respectând metodologia aprobată prin ordinul comun al celor patru ministere. Termenul limită pentru depunerea propunerilor a fost 20 martie a.c.
Ministrul Vîlceanu a completat: „PNRR devine tangibil, nu mai este un concept care doar promite, ci un instrument prin care investițiile se vor simți chiar și de către comunități dezavantajate economic.”
Listele cu obiectivele selectate ce vor face parte din cele 12 rute turistice/culturale, investiție cuprinsă în cadrul Componentei 11 Turism și Cultură, pot fi consultate aici: https://mfe.gov.ro/pnrr-listele-obiectivelor-care-indeplinesc-criteriile-necesare-includerii-in-cadrul-rutelor-turistice-culturale-in-vederea-promovarii-respectiv-restaurarii/.
La data de 31 martie a.c. a fost atins jalonul 331,care presupunea ca cel puțin 225 de situri să fie incluse în rutele culturale, situri alese pe baza cartografierii și care să fie poziționate în principal în zonele rurale și defavorizate pentru a atrage turiști și a crea noi locuri de muncă în industria turismului. Având în vedere că pentru anumite rute turistice/culturale nu au fost depuse suficiente solicitări, MIPE urmează să anunțe un al doilea apel public pentru a putea utiliza toate fondurile alocate investiției și a maximiza toate șansele comunităților cu potențial turistic de a beneficia de investiții sustenabile.
LISTA OBIECTIVELOR TURISTICE ȘI CULTURALE DIN ALBA
- Gospodării tradiționale în localitatea Roșia Montană – Roșia Montană
- Castrul de la Zlatna Trîmpoiele – Zlatna
- Fortificația romană Cetățeaua – Abrud
- Cetatea Dacică de la Căpâlna – Săsciori
- Cetatea Nobiliară Colțești – Rimetea
- Promovarea Capelei Bisericii Evanghelice în incinta Cetății Aiud – Aiud
- Ansamblul Bisericii Reformate Fortificate Cricău – Ighiu
- Ansamblul bisericii evanghelice din SEBES – Sebeș
- Biserica de lemn ’’Sf.Trei Ierarhi” – Goiești
- Ansamblul Bisericii de lemn ’’Cuvioasa Paraschiva” – Pianu de Sus
- Ansamblul Bisericii de lemn „înălțarea Domnului”- Arieșeni
- Biserica de lemn „Sf. Nicolae” a Mănăstirii Lupșa – Valea Lupșii
- Castelul Banffy din Sâncrai – Sâncrai
- Castelul Martinuzzi – Alba lulia
- Potecu Stânelor – Comuna Șugag,Comuna Săsciori, Comuna Pianu
- Plăcinte pe lespede din Apuseni-Țara de Piatră – comunele: Arieșeni, Gârda de Sus, Scărișoara, Albac, Horea
- Ansamblul Bisericii Reformate Fortificate Cricău – Ighiu
- Gospodării tradiționale în localitatea Rimetea – Rimetea
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Alba Fest 2025, debut în forță: Lupii lui Calancea, Bere Gratis, Cristian Alexievici Band și Satoshi, în fața publicului din Piața Cetății
Alba Fest 2025, debut în forță: Lupii lui Calancea, Bere Gratis, Cristian Alexievici Band și Satoshi, în fața publicului din Piața Cetății În ultima parte a zilei de vineri, 13 iunie 2025, Alba Fest 2025 a debutat în forță la Alba Iulia. Artiștii nerăbdători să facă show în prima seară de Alba Fest 2025 sunt […]
Parteneriate cu greutate pentru Cupru Min Abrud: „100 de ani, 100 de tone” Bergerat Monnoyeur, furnizor Cupru Min Abrud, îi va ajuta pe cei care folosesc utilajele Caterpillar (CAT) să monitorizeze activitatea din teren, în așa fel încât investițiile în aceste utilaje să fie cât mai rentabile. Directorul general Cupru Min, Mircea Goia a aflat […]
UPDATE VIDEO | INCENDIU pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia, în zona Aloref: 3 anexe cuprinse de flăcări. Intervin pompierii cu 3 autospeciale
Incendiu pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia, în zona Aloref: 3 anexe cuprinse de flăcări. Intervin pompierii cu 3 autospeciale Detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit vineri, 13 iunie 2025, în jurul orei 18.00, pentru stingerea unui incendiu pe șoseaua de centura a municipiului Alba Iulia, zona Aloref. Citește și: INCENDIU la […]