Gardianul de penitenciar care s-a ÎMPUȘCAT în cap: Unde a fost găsit de colegi și ce funcție avea
Gardianul de penitenciar care s-a ÎMPUȘCAT în cap: Unde a fost găsit de colegi și ce funcție avea
Administraţia Penitenciarului Arad a informat că bărbatul a fost găsit de către colegi în jurul orei 12,00.
Angajatul Penitenciarului Arad care s-a împuşcat, sâmbătă, cu arma de serviciu, avea atribuţii de manipulare şi distribuire a armamentului şi a fost găsit mort în magazia de armament a unităţii.
CITEȘTE ȘI: TRAGIC: Un angajat de penitenciar s-a ÎMPUȘCAT MORTAL cu arma de serviciu
„Un poliţist de penitenciare care avea atribuţii de manipulare şi distribuire a armamentului, aflat în serviciu, angajat al Penitenciarului Arad, a fost găsit împuşcat, în magazia de armament a unităţii. Personalul penitenciarului a solicitat, de îndată, sprijinul unui echipaj SMURD, la sosirea echipajului medical fiind constatat decesul. Concomitent, a fost informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Arad şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, în vederea efectuării cercetărilor specifice la faţa locului”, a transmis instituţia.
Conform sursei citate, o echipă multidisciplinară din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, coordonată de directorul Direcţiei Management Resurse Umane, s-a deplasat la sediul Penitenciarului Arad, în vederea efectuării unei anchete pe linie administrativă.
Anterior, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, Ruxandra Tarcea, declarase pentru AGERPRES că se efectuează cercetări sub coordonarea procurorului criminalist, „iar încadrarea faptei se va face ulterior, cel mai probabil pentru determinarea sau înlesnirea sinuciderii”.
Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Arad, Ionel Iovescu, precizase că victima avea 32 de ani şi lucra pe postul de agent de trei ani.
Surse din cadrul penitenciarului afirmă că bărbatul nu era cunoscut de colegi cu probleme de sănătate, emoţionale sau financiare, astfel că deocamdată nu se ştie de ce şi-ar fi luat viaţa.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
PENSII 2025: Câți ani de căsătorie trebuie să aibă soțul supraviețuitor ca să obțină pensie de urmaș
PENSII 2025: Câți ani de căsătorie trebuie să aibă soțul supraviețuitor ca să obțină pensie de urmaș În cazul în care unul dintre soți moare, soțul supraviețuitor poate să opteze pentru încasarea unei pensii de urmaş. Însă, pentru a obţine acest drept, trebuie cumulate mai multe condiţii. CCR a stabilit foarte clar aceste criterii. Este […]
Guvernul pregătește o schimbare de amploare: Posibilă reformă fiscală înainte de turul al II-lea al alegerilor prezidențiale
Guvernul pregătește o schimbare de amploare: Posibilă reformă fiscală înainte de turul al II-lea al alegerilor prezidențiale La Guvern, în această perioadă, s-au pregătit mai multe variante pentru reforma fiscală, variante care sunt prezentate Comisiei Europene. Cătălin Predoiu, Premierul interimar, imediat ce vom primi undă verde din partea Comisiei, își va asuma trimiterea reformei fiscale […]
Vremuri grele pentru români: BNR avertizează creșteri de taxe după alegerile prezidențiale 2025
Vremuri grele pentru români: BNR avertizează creșteri de taxe după alegerile prezidențiale 2025 Noile taxe nu vor putea fi evitate după alegerile prezidențiale. Consilierul guvernatorului BNR, Eugen Rădulescu, anunță vremuri grele pentru români. Conform acestuia, noul executiv nu va putea evita impunerea unor noi taxe din cauza deficitului bugetar foarte ridicat și care trebuie restrâns. […]