Subprefectul Corneliu Mureşan – apel pentru respectarea memoriei personalităţilor istorice ale României
Subprefectul Corneliu Mureşan – apel pentru respectarea memoriei personalităţilor istorice ale României
Subprefectul Corneliu Mureşan a făcut un apel public pentru respectarea memoriei personalităţilor istorice ale României în contextul în care bustul lui Iosif Jumanca – şi altor eroi care au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri – sunt depozitate în condiţii improprii în curtea din spatele Muzeului Naţional al Unirii.
”A trecut mai bine de 1 an de când, alături de europarlamentarul Victor Negrescu, am solicitat conducerii Consiliului Judeţean să depună diligenţele necesare pentru reamplasarea busturilor personalităţilor Unirii, acolo unde le este locul, de jur-împrejurul Sălii Unirii. Am văzut că în această perioadă, cu mare întârziere, a fost lansată procedura de achiziţionare a soclurilor pentru busturile personalităţilor istorice”, a spus Corneliu Mureşan.
Apelul a fost făcut în contextul în care Corneliu Mureşan, alături de alţi membri ai PES Activists Alba, a depus coroane cu flori la bustul lui Iosif Jumanca, înainte cu o zi de împlinirea a 129 de ani de la de la crearea primului partid social democrat din România. Iosif Jumanca a fost un important membru al Partidului Social Democrat din Transilvania şi a jucat un rol semnificativ în înfăptuirea Marii Uniri.
„România are nevoie, în continuare, de o social-democrație unită, puternică și consolidată, dar și de măsuri de stânga eficiente, care să vină în sprijinul majorității și care să crească nivelul de trai al oamenilor.
Nu în ultimul rând, avem datoria de a respecta personalitățile României și pe cei care au luptat pentru țara noastră. Din păcate, acest lucru, nu se întâmplă în prezent. Bustul fostului deputat, membru al Consiliului Național Român Central și al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Iosif Jumanca, se află depozitat, fără respectarea memoriei sale, în curtea din spatele Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia.
Anul trecut, alături de europarlamentarul Victor Negrescu, am solicitat Consiliului Județean Alba reamplasarea busturilor personalităților Unirii de la 1918 acolo unde le este locul – de jur-împrejurul Sălii Unirii.
Reiterez, cu această ocazie, apelul de a repune la loc de cinste busturile celor care, prin faptele lor, au contribuit la înfăptuirea celui mai mare act de voință al tuturor românilor! Lucrările de reabilitare ale Sălii Unirii, susținute de PSD cu ocazia Centenarului Unirii, au fost finalizate de câțiva ani. Nu putem uita de personalitățile istorice și nu putem să le abandonăm busturile în locuri improvizate!”, a scris Corneliu Mureşan pe pagina sa de Facebook.
Astăzi, 31 martie, la ceas aniversar, PES Activists România a organizat o dezbatere despre istoria și viitorul social democrației românești.
”Am marcat momentul printr-o dezbatere în format hibrid, coordonată de europarlamentarul Victor Negrescu, la care au participat miniştri, secretari de stat, reprezentanţi ai societăţii civile şi fundaţiilor politice de stânga, activişti PES din toată ţara. S-a discutat despre trecutul, prezentul şi viitorul social-democraţiei”, a conchis Corneliu Mureşan.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
JOI, 15 mai 2025 | Marș de susținere a lui Nicușor Dan, la Alba Iulia: ”Tu în ce Românie vrei să te trezești pe 19 mai?”. TRASEUL
JOI, 15 mai 2025 | Marș de susținere a lui Nicușor Dan, la Alba Iulia: ”Tu în ce Românie vrei să te trezești pe 19 mai?”. TRASEUL Un marș de susținere a lui Nicușor Dan va fi organizat joi, 15 mai 2025, la Alba Iulia, cu plecare din fața Prefecturii Alba, până în Piața Cetății. […]
VIDEO | Premiile „Şcoala Ardeleană” în educaţie – Gala Performerilor, la Alba Iulia. Elevii cu rezultate de excepție la olimpiadele școlare și profesorii lor, premiați de Consiliul Județean Alba. LISTA
Premiile „Şcoala Ardeleană” în educaţie – Gala Performerilor, la Alba Iulia. Elevii cu rezultate de excepție la olimpiadele școlare și profesorii lor, premiați de Consiliul Județean Alba. LISTA Luni, 12 mai 2025, începând cu ora 17.00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia, are loc evenimentul Premiile „Şcoala Ardeleană” în educaţie – Gala […]
ACCIDENT MORTAL: Mamă și copil, striviți de un autocamion, după ce au căzut dintr-o căruță
Accident mortal: Mamă și copil, striviți de un autocamion, după ce au căzut dintr-o căruță Un accident cu consecințe deosebit de grave s-a produs în dimineața zilei de luni, 12 mai 2025. Potrivit IPJ Cluj, în data de 12 mai 2025, în jurul orei 11.00, în comuna Ceanu Mare a avut loc un accident rutier […]