FOTO| „Un copil ca mine”: Copiii din așezămintele sociale și educaționale din cuprinsul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei au continuat activitățile dedicate Lunii pentru viață
În a patra săptămână a lunii martie, peste 1000 de copii și tineri din instituțiile de ocrotire socială din cadrul Eparhiei Ortodoxe a Alba Iuliei, dar și cei din Proiectul ”Prin educație spre vocație!”, și-au concentrat atenția asupra lecturii și creației.
Evenimentul din această săptămână, intitulat „Aventurile unui copil ca mine” a avut ca scop apropierea copiilor de universul livresc.
De-a lungul acestor zile, au avut loc mai multe activități, ateliere de lectură și sesiuni de creație prin intermediul cărora sufletele celor mici au fost invitate să se deschidă minunatei lumi a poveștilor. A fost prilejul ideal pentru promovarea literaturii, dar și pentru stimularea apetitului pentru lectură a cititorilor mai mari și mai mici.
Copiii au fost încurajați să creeze împreună o povestioară, la care fiecare participant să își aducă aportul. În cadrul acestor activități, au fost încurajați să își imagineze eroi și fapte extraordinare angrenate în lupta binelui contra răului. Pe lângă acestea, participanții au fost provocați să identifice și să introducă în firul narativ trei lucruri pentru care sunt recunoscători, dar și acele comportamente pe care își propun să le aplice pentru a-și arăta recunoștința față de Dumnezeu, părinți și prieteni.
”Copiilor le place foarte mult să citească povești și noi suntem obișnuiți, ca atunci când descoperim o poveste nouă, să citim fără să cunoaștem titlul cărții. Acesta îl descoperim la final, dar până atunci, fiecare dintre noi își pune întrebarea: «oare care ar fi titlul cărții?». Este un joc de imaginație prin care îi provocăm pe elevi să devină detectivi în misiunea de a afla titlul poveștii. Acest lucru îi menține atenți și facilitează înțelegerea textului citi, respectiv audiat. Activitățile, din săptămâna aceasta, au fost pe placul copiilor.”– a spus Elena Henegar, profesor la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Țelna.
În cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei funcționează cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Irineu, 18 Case de Tip Familial și Centre de Plasament, 15 Centre de zi și 16 Centre „Școală după Școală”, în care sunt ocrotiți peste 1000 de copii. Aceste așezăminte funcționează sub administrarea organizațiilor nonguvernamentale eparhiale, finanțate din fonduri proprii, în parteneriat cu autoritățile publice județene și locale. De asemenea Proiectul „Prin Educație spre Vocație!” este implementat de Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia în parteneriat cu Fundația HEKS/EPER România, Fundația FAER Reghin și NEWschoolNorvegia, în cadrul unei finanțări prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală.
Biroul de presă al Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Alegeri prezidențiale 2024 în Alba | VIDEO. Șase posibile incidente electorale: 2 dosare penale și 2 sancțiuni contravenționale
Alegeri prezidențiale 2024 în Alba | VIDEO. Șase posibile incidente electorale: 2 dosare penale și 2 sancțiuni contravenționale Conform datelor centralizate la nivelul Centrului Județean de Conducere Integrată Alba, până la această oră, în județul Alba au fost sesizate 6 posibile incidente electorale, iar în urma verificărilor efectuate de către polițiști au fost aplicate două […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918