ORA de VARĂ: De unde a venit ideea și când a fost introdusă prima dată în România. Care sunt beneficiile
ORA de VARĂ: De unde a venit ideea și când a fost introdusă prima dată în România. Care sunt beneficiile
În fiecare an, în ultima noapte de sâmbătă spre duminică a lunii martie, ţările Uniunii Europene trec la ora de vară. Subiect a numeroase polemici, schimbarea anuală este contestată de mulţi.
Cui îi aparţine însă ideea trecerii la ora de vară? Benjamin Franklin, scriitor şi om politic american, ar fi fost primul care a enunţat ideea, relatează joi directmatin.fr. Datorită unor calcule precise, el a scris în 1784 într-un articol publicat în Journal de Paris că ritmul de viaţă al parizienilor nu este adaptat pentru exploatarea la maxim a luminii naturale.
Propunerea lui a fost doar un prim pas şi, pe plan european, ţările care au aplicat-o au fost Germania (30 aprilie 1916), apoi Marea Britanie (21 mai 1916), care au introdus în premieră schimbarea orei ca necesitate de război, în timpul primei conflagraţii mondiale. După un an, aceeaşi regulă a fost instituită în Franţa, în 19 martie 1917, ca urmare a unei legi propuse de deputatul Andre Honnorat. Abandonată în 14 august 1945, la eliberare, de guvernul provizoriu al Republicii Franceze, ora de vară a fost restabilită în 28 martie 1976, pentru a economisi energie după primul şoc petrolier din 1973, aminteşte directmatin.fr.
Ora de vara aduce mai multe beneficii celor ce locuiesc la o distanta mai mare de ecuator pentru ca ziua are semnificativ mai multe ore vara decat iarna. In zonele mai apropiate de ecuator, ziua este aproximativ la fel de lunga pe parcursul unui an. Din acest motiv, mai multe orase si tari din apropierea zonei ecuatoriale nu au aderat la acest sistem DST.
În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932. Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată, fiind reintrodusă din 1979.Trecerea la ora de vară are loc în fiecare an în ultimul weekend al lunii martie, aşa că în noaptea de sâmbătă spre duminică (26 spre 27 martie) ceasurile vor fi date cu o oră înainte, adică ora 03.00 va deveni ora 04.00. Scopul acestei modificări anuale de orar este de a ne folosi cât mai mult de lumina naturală a Soarelui.
Sursa: capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
9 mai – ziua în care s-a născut o personalitate impunătoare a culturii interbelice și a decedat un poet “în sufletul căruia s-au reflectat toate aspirațiile neamului nostru”
9 mai, ziua în care s-a născut o personalitate impunătoare a culturii interbelice și a murit un poet “în sufletul căruia s-au reflectat toate aspirațiile neamului nostru” Ziua de 9 mai are dublă semnificație în cultura poporului nostru. Într-o zi de 9 mai, acum 123 de ani, se năștea Lucian Blaga, o personalitate impunătoare a […]
8 mai: Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, numit „ucenicul pe care îl iubea Iisus”, sărbătorit azi în cinstea minunii care are loc, în fiecare an, în această zi, la mormântul său
8 mai: Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, numit „ucenicul pe care îl iubea Iisus”, sărbătorit azi în cinstea minunii care are loc, în fiecare an, în această zi, la mormântul său Pe 8 mai, credincioșii îl celebrează pe Sfântul Apostol și Evanghelist loan Teologul, numit „ucenicul pe care îl iubea Iisus”, sărbătorit azi în […]
8 mai – Ziua mondială a Crucii Roșii și Semilunii Roșii Comitetul Internațional al Crucii Roșii a declarat, în 1859, ziua de 8 mai drept Ziua mondială a Crucii Roșii. Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie s-a născut la inițiativa unui om de afaceri elvețian, Henry Dunant (1828-1910), în 1859, după una dintre […]