Haos în Sănătate. Alexandru Rafila: Oamenii pierd ani de viaţă din cauza faptului că nu reuşim într-un timp scurt să îi diagnosticăm și să îi tratăm
Haos în Sănătate. Alexandru Rafila: Oamenii pierd ani de viaţă din cauza faptului că nu reuşim într-un timp scurt să îi diagnosticăm și să îi tratăm
Oamenii pierd foarte mulţi ani de viaţă din cauză că nu sunt diagnosticaţi şi trataţi în timp scurt, iar leucemiile sunt un exemplu în acest sens, a afirmat, în cursul zilei de luni, 21 februarie, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunță Agerpres.
„Într-adevăr, o problemă foarte importantă e legată de patologia aceasta a bolilor neoplazice hematologice care afectează de multe ori persoane la vârste tinere sau chiar foarte tinere şi pentru care accesul la resursele de diagnostic şi la resursele terapeutice într-un timp cât mai scurt este foarte important. (…) În momentul de faţă lucrăm la Programul naţional de control al cancerului. Cu atât mai mult bolile hematologice care, aşa cum spuneam, afectează de multe ori persoane la vârste tinere, trebuie abordate integrat”, a spus Rafila în cadrul unei dezbateri organizată de Societatea Română de Hematologie.
El a arătat că, de multe ori, în România oamenii pierd ani de viaţă din cauză că nu se reuşeşte diagnosticarea şi tratarea unor afecţiuni într-un timp scurt.
„Cred că lucrul acesta este extrem de important: pierdem de multe ori în România foarte mult timp şi de fapt oamenii pierd foarte mulţi ani de viaţă din cauza faptului că nu reuşim într-un timp scurt să îi diagnosticăm, să îi tratăm şi leucemiile probabil că reprezintă un exemplu în ceea ce priveşte limitarea accesului la diagnostic şi terapie”, a susţinut demnitarul.
Consilierul prezidenţial Diana Păun a exprimat o opinie similară, punctând că diagnosticarea precoce şi tratamentul imediat al leucemiilor acute pot aduce un management eficient al boli.
„Ca în multe alte afecţiuni, şi în cazul leucemiilor acute diagnosticarea precoce şi tratamentul imediat pot aduce un management eficient al bolii. Tratamentul corect administrat imediat este esenţial pentru a creşte şansele de supravieţuire. Din păcate şi aici sunt înregistrate sincope şi provocări, pe de-o parte legate de lipsa unei infrastructuri echilibrate la nivel teritorial şi a resursei umane specializate, dar şi sincope de acces la terapii moderne legate mai degrabă de constrângeri bugetare sau de multe ori de mecanisme învechite de plată şi rambursare. Cred că este prioritar ca autorităţile să acorde atenţie investiţiei în creşterea capacităţii de diagnosticare la nivel naţional pentru reducerea numărului de cazuri care ajung la medic în stadii avansate ale bolii.
Cred că transferul accelerat de inovaţie în îngrijirea pacientului poate sprijini eforturile în reducerea acestor bariere de acces la servicii de diagnosticare şi tratament personalizat”, a afirmat aceasta.
Diana Păun subliniat că investiţia în cercetare şi inovare în medicină înseamnă o investiţie în sănătate, iar mecanismele de finanţare trebuie „reconfigurate” astfel încât să fie mai uşor adaptabile noilor realităţi.
„Investiţia în cercetare şi inovare în medicină este, în ultimă instanţă, investiţie în sănătatea noastră şi responsabilitatea autorităţilor este să se asigure că pacienţii vor avea acces la aceste rezultate ale inovaţiei în condiţii optime. De asemenea, mecanismele de finanţare trebuie reconfigurate astfel încât să fie mai uşor adaptabile noilor realităţi. Pentru un management eficient al bolii susţin demersurile pentru o abordare integrată, la fel cum am iniţiat-o şi în Planul naţional de combatere a cancerului, în echipe multidisciplinare care poate aduce îmbunătăţiri concrete pentru viaţa pacienţilor”, a adăugat consilierul prezidenţial.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
De ce la Paște NU trebuie să urăm ”sărbători fericite” sau ”Paște fericit”? Un episcop ortodox le-a explicat credincioșilor săi de ce nu se urează „Sărbători fericite!” de Învierea Domnului. Preasfinţitul Ambrozie, episcopul Giurgiului, a vorbit despre „păcatul” pe care-l fac unii credincioși în perioada pascală. „Mulţi dintre dumneavoastră v‑aţi împărtăşit cu trupul şi sângele […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale