DSP Alba susţine înlesnirea accesului tinerilor la servicii de prevenţie primară
În colaborare cu Institutul Naţional de Sănătate Publică Bucureşti, prin Centrul Regional de Sănătate Publică Sibiu, DSP Alba implementează proiectul „Creşterea accesului la servicii de prevenţie medicală primară pentru copiii şi adolescenţii din România. Alimentaţia sănătoasă şi activitatea fizică în rândul copiilor şi adolescenţilor din România”. Proiectul are un buget de 1.530.000 euro, din care 1.300.000 euro reprezintă finanţarea guvernului Norvegiei, prin fonduri ale Programului Norvegian de Cooperare şi 250.000 euro reprezintă cofinanţare din partea Ministerului Sănătăţii. Directorul DSP Alba, dr. Horea Timiş a precizat că la nivelul judeţului proiectul va demara printr-o campanie de formare a medicilor şcolari şi a cadrelor didactice, într-o primă etapă în municipiul Alba Iulia şi apoi se va extinde în celelalte localităţi. Proiectul a fost conceput ţinând cont de creşterea numărului de persoane supraponderale şi/sau obeze la nivel mondial şi european şi mai ales de tendinţele îngrijorătoare ale acestui fenomen la copii şi adolescenţi, pentru a gestiona această problemă de sănătate publică într-o manieră eficace. Rezultatele aşteptate ale proiectului sunt: rapoarte ale cercetărilor; manuale/ghiduri de intervenţie pentru diferitele tipuri de profesionişti; parteneriate interinstituţionale la nivel judeţean/planuri judeţene pentru adoptarea unei nutriţii sănătoase şi a activităţii fizice de copii şi tineri; strategie de comunicare în vederea adoptării de comportamente sănătoase; un centru resursă on-line accesibil pentru media, instituţii publice, comunităţi locale, sectorul de afaceri şi nonguvernamental, cu diseminarea bunelor practici legate de nutriţie şi activitate fizică, precum şi informaţii verificate prin studii legate de prevenţia primară a celor doi factori de risc, Planul Naţional pe Nutriţie şi Activitate Fizică pe următorii cinci ani, modificări ale cadrului legislativ care să susţină implementarea multianuală a acestui plan. În cadrul proiectului s-a derulat activitatea de informare a partenerilor, prin organizarea unei mese rotunde la Instituţia Prefectului, cu participarea partenerilor: Instituţia Prefectului judeţului Alba, Consiliul Judeţean Alba, Primăria Alba Iulia, IŞJ Alba, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Alba, Societatea Naţională a medicilor de familie şi şcolari – Filiala Alba, Direcţia pentru Tineret şi Sport Alba, Crucea Roşie – Filiala Alba, Asociaţia „Alături de tine”. În prezent, proiectul se află în stadiul de semnare a contractelor de parteneriat interinstituţional. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii