Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO| Accident cumplit pe Autostrada A1: Un bărbat şi două femei au murit după ce un autoturism a intrat sub un TIR

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO| Accident cumplit pe Autostrada A1: Un bărbat şi două femei au murit după ce un autoturism a intrat sub un TIR

Trei persoane au murit după ce mașina în care se aflau a intrat sub un tir. A patra victima este transportată la spital. Accidentul s-a produs pe Autostrada A1 la Nădlac. Potrivit autorităților, un autoturism a intrat sub un TIR, la Punctul de trecere a Frontierei Nădlac II, pe sensul de ieșire din țară. Accidentul a avut loc pe Autostrada A1 Deva-Nădlac, la kilometrul 581, în zona localității Nădlac, județul Arad. În urma impactului trei persoane au murit, iar una se află în ambulanță, primind îngrijiri medicale și fiind transportată către spital.

Circulația rutieră este restricționată pe prima bandă și cea de urgență ale sensului de mers Deva – Nădlac. Mașinile pot trece doar pe banda a doua. Polițiștii fac cercetări la fața locului, pentru stabilirea cauzei și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Potrivit locotenent colonelului George Pleșca, purtătorul de cuvânt al ISU Arad, la intervenție s-au deplasat de urgență patru echipaje ale Detașamentului de Pompieri Arad, un echipaj de descarcerare, un echipaj de stingere și modul de descarcerare, un echipaj SMURD TIM (terapie intensivă mobilă), un echipaj SMURD de la Nădlac și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Arad (SAJ).

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

13 mai 2025 | Doi ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș: Număr impresionant de clienți

Ziarul Unirea

Publicat

în

13 mai 2025 | Doi ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș: Număr impresionant de clienți Marți, 13 mai 2025 se împlinesc doi ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș. Peste 600.000 de clienți au beneficiat până acum de serviciile oferite în cadrul modernului complex balnear. Citește și: Băile Sărate din Ocna Mureș, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 13 MAI 2025: 451 posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș

Ziarul Unirea

Publicat

în

LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 13 MAI 2025: 451 posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Călin Georgescu, mesaj video înainte de turul 2 al alegerilor prezidenţiale: Nu l-a menţionat deloc pe George Simion și i-a numit pe cei care nu sunt de acord cu sistemul extremiști și pleava societății

Ziarul Unirea

Publicat

în

Călin Georgescu, mesaj video înainte de turul 2 al alegerilor prezidenţiale: Nu l-a menţionat deloc pe George Simion și i-a numit pe cei care nu sunt de acord cu sistemul extremiști și pleava societății Călin Georgescu a postat, luni seară, 12 mai 2025, un mesaj video pe Facebook, fără a face vreo referire la George […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea