CS Ocna Mureș continuă căutările la nivelul achizițiilor | Tegbo, Frențiu și Neșan, primele plecări oficiale
CS Ocna Mureș continuă căutările pentru întărirea efectivului în vederea returului din eșalonul terț, pe care-l va relua din postura de ocupantă a poziției a 6-a în Seria a 9-a.
Deocamdată, este sigură înregimentarea atacantului Andrei Vasinc (originar din comuna Unirea, fost la Someșul Dej), dar și trei despărțiri. Juniorul Neșan ce a a primit dezlegarea să evolueze în Liga a 4-a din județul Mureș, mijlocașul Răzvan Frențiu (s-au stabilit toate detaliile între cluburi și va evolua la CS Universitatea Alba Iulia) și atacantul Best Tegbo (cu care s-a reziliat înțelegerea, îndepând cu 1 ianuarie, după 6 luni petrecute în “alb-albastru”). În contrapartidă, în efectivul condus de antrenorul Paul Ciucă va fi prezent, la reluarea pregătirilor, juniorul localnic Răzvan Oprinca (mijlocaș, din anul 2006).
Pe de altă parte se așteaptă un răspuns de la Alexandru Giurgiu, căpitanul Unirii Alba Iulia, fotbalist care a cerut un răgaz de gândire întrucât în această perioadă a devenit tată. De asemenea, la reunirea ocnamureșenilor (luni, 24 ianuarie) sunt așteptați mijlocașul Alex Petruș (22 de ani, fost la CFR Cluj 2, Sănătatea Cluj și Minaur Baia Mare), fundașul lateral Dragoș Balint (20 de ani, ex-Someșul Dej 2) și Antonio Savu (n. 2001, fundaș sau mijlocaș central, legitimat la CSO Plopeni), Al. Hada (mijlocaș ce a mai evoluat la Soda, dar și la Industria Galda) dar și alți câțiva jucători în probe, ce vor fi urmăriți câteva zile la lucru de antrenorul Paul Ciucă. În funcție de rezolvarea transferurilor, pe “principiul domino-ului” se va decide și în privința altor plecări, pe lista de așteptare fiind Casian, Coltor sau Cl. Marcu.
CS Ocna Mureș, cu 16 puncte, se pregătește de abordarea celor 10 jocuri din play-out, deși, teoretic, înaintea ultimelor 3 etape din returul Ligii a 3-a mai are șanse matematice la play-off (locul 4, cu 24 de puncte, Viitorul Cluj). Ocnamureșenii joacă în primele 3 runde din primăvară doar în Alba, acasă cu Sănătatea, apoi pe “Cetate” cu Unirea Alba Iulia, și iar acasă cu Gloria Bistrița.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Unirea Ungheni (locul 2, 45 de puncte) – CS Universitar Alba Iulia (locul 4, 31 de puncte), sâmbătă, ora 17.00, în play-off. Gazdele au deschis scorul imediat după pauză, prin Ov. Horșia, iar peste un minut a egalat Gilyen. A fost primul gol al studenților în play-off, după 4 meciuri, respectiov după o lungă perioadă […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 18 ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
Mesaje de Florii 2024. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe