Rămâi conectat
MA-RA-MU

Editorial

Două’ş doi de ani de „soluţii”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Pe mine, unul, teledonul lui Mihai Tatulici mă impresionează profund, aşa cum cred că-i impresionează pe toţi românii, căci suntem neam latin cu sânge şi cu inimi fierbinţi. Numai pe politicienii noştri nu-i impresionează, chiar dacă mulţi dintre ei îşi dau obolul acolo, ca să-şi împace, probabil, propria conştiinţă. Şi s-au organizat admirabile campanii televizate de către domnul Tatulici, pentru sprijinul unor persoane sau al unor grupuri defavorizate. Aşa este acum campania pentru copiii necăjiţi ce locuiesc în zona Deltei Dunării. Dar, nu vă supăraţi, domnilor, e trist însuşi faptul că într-o ţară atât de bogată cum este România este nevoie de teledoane ca să fie ajutaţi copiii săraci, bătrânii, oamenii fără locuri de muncă… Iar ei există nu numai în zona Deltei unde, desigur, sunt probleme specifice, ci sunt şi în Ţara Moţilor, şi în Moldova, şi în Bărăgan, în Oltenia… cam peste tot. Asta după două’ş doi de ani de „soluţii” menite să ne aducă prosperitatea, gândite şi puse în practică de toate partidele care s-au perindat pe la putere în tot acest timp. De fapt, greşesc, au adus prosperitate, dar numai celor ce s-au „intromis” în politică, familiilor lor, copilaşilor lor cu aere nobiliare că, deh, deja copilaşii sunt a doua generaţie de boieri cu „blazon”, pe care-i doare-n bazon de noi, de truda noastră, de frământările noastre şi, în general, de ţară. Bineînţeles că oamenii de afaceri serioşi şi prosperi, care nu s-au „spurcat” politic, pot fi număraţi pe degete, dar aceştia, ca să supravieţuiască, trebuie şi ei să facă tot felul de jocuri de-a finanţarea, încercând să se pună bine cu toată lumea.
Deducem, că politichia asta e o afacere profitabilă. O dovadă în plus în acest sens e faptul că din anul 2003 încoace au apărut în ţară… 52 de partide. Care mai de care mai năstruşnice. Al pensionarilor care nu se ocupă de pensionari, al comuniştilor nepecerişti, ca să nu mai vorbim de alea pe criteriu etnic, care ar trebui clar, să fie scoase în afara legii. Inclusiv UDMR-ul!!! Nu avem nimic cu minorităţile dar, Doamne iartă-mă, cetăţenii români aparţinând minorităţilor etnice au de unde alege din paleta atât de largă de partide ce aparţin ideologic curentelor politice europene. Aşadar, după cum ziceam, au apărut tot felul de partide şi partiduleţe. Cum are românul un grup mai mare de rude, de prieteni şi de camarazi din armată, cum o pune de-un partid, acolo, în scara blocului unde locuieşte. Apoi, în preajma alegerilor, apare „bursa” acestor mici partide care îşi scot la mezat influenţa şi alegătorii, de multe ori mai mult închipuiţi decât reali… Valul de „traseiste” politice care schimbă acum barca e încă un semn al profitabilităţii activităţii politice. Orice mânjire de obraz e permisă, numai să rămână la ciolan. Electoratul? Noi? Vax! Cred că cei ce au intrat în politică aşa, cu sufletul curat, şi şi l-au păstrat astfel (dacă or fi reuşit) sunt năuciţi de curvăsăria din jurul lor. Dar şi aceştia pot fi număraţi pe degete. În încheiere, ca să revin la tristeţea teledoanelor şi la cei 22 de ani de „soluţii”, vreau să transmit un mesaj clasei politice româneşti: „Să vă fie ruşine, domnilor!” Totuşi, pentru că trăim (încă) într-o ţară unde se spune că e garantat dreptul la opinie, trebuie să vă mărturisesc că nu mi-am pierdut speranţa. Pentru mine speranţa reformei reale a clasei politice şi a altor instituţii nefuncţionale ale statului se numeşte Mihai Răzvan Ungureanu.

Ioan HĂNŢULESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea