Rămâi conectat
MA-RA-MU

Economie

Când ar putea să înceapă România să extragă gaze din Marea Neagră și să devină aproape independentă din punct de vedere energetic

Ziarul Unirea

Publicat

în

Când ar putea să înceapă România să extragă gaze din Marea Neagră și să devină aproape independentă din punct de vedere energetic

România ar putea deveni aproape independentă din punct de vedere energetic când Romgaz şi OMV Petrom vor începe să extragă primele cantităţi de gaze naturale din Marea Neagră, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu într-un interviu acordat EURACTIV.

Chiar dacă o decizie finală de investiţii nu a fost luată încă, Virgil Popescu este optimist că gazele naturale din Marea Neagră vor începe să fie extrase peste cinci ani, cu o capacitate de 10 miliarde de metri cubi pe an.

„Dacă decizia de investiţii va fi luată anul următor, aşa cum îmi doresc, judecând după discuţiile pe care le-am avut cu Romgaz şi OMV Petrom, investiţiile ar dura 4-5 ani şi vom începe să extragem gaze în 2026”, a spus Virgil Popescu.

Romgaz a anunţat recent că acţionarii săi au aprobat preluarea participaţiei deţinută de grupul american ExxonMobil la perimetrul Neptun Deep, care, potrivit unor estimări, ar conţine rezerve de gaze de aproximativ 100 de miliarde de metri cubi. Tranzacţia are nevoie de aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi a Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, însă Virgil Popescu speră că va fi aprobată în primele luni din 2022.

În urmă cu o săptămână, CEO-ul de la OMV Petrom, Christina Verchere, declara că aprobarea amendamentelor la Legea offshore până la finalul anului este vitală pentru ca gazele din blocul Neptun Deep să fie extrase.

„Dacă legea nu va fi modificată până la sfârşitul anului, acest lucru va întârzia decizia finală de investiţii pentru anul 2023”, a subliniat Christina Verchere.

În interviul acordat Euractiv, Virgil Popescu s-a declarat optimist că modificările legislative vor fi adoptate rapid.

„Discutăm amendamentele la Legea offshore în coaliţie. În curând vom prezenta modificările în Parlament”, a spus Virgil Popescu.

Referindu-se la taxonomia UE privind investiţiile verzi, Virgil Popescu s-a declarat optimist că, atât energia nucleară, cât şi gazele naturale vor fi incluse pe lista investiţiilor verzi, dar a adăugat că şi o decizie negativă nu va modifica planurile României de a investi în gaze naturale.

România insistă însă pe includerea gazelor naturale şi energiei nucleare pe lista investiţiilor verzi pentru a-şi asigura investiţiile necesare, a spus Virgil Popescu. „Ar trimite un semnal pieţei că gazele naturale pot fi în continuare finanţate, că gazul natural amestecat cu hidrogenul poate fi în continuare finanţat. Este un semnal către investitori că pot continua cu investiţiile în acest segment”, a apreciat ministrul Energiei.

Comisia Europeană ar putea dezvălui în data de 22 decembrie planul său cu privire la includerea sau nu a gazelor naturale şi a proiectelor din domeniul energiei nucleare pe lista investiţiilor „verzi”.

sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Economie

Economie

Comunicat de presă: U.A.T. DAIA ROMÂNĂ anunță finalizarea proiectului „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771

Andreea Ștefan

Publicat

în

Comunicat de presă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ DAIA ROMÂNĂ, în calitate de beneficiar, cu sediul în Daia Română, Str. Principală, nr. 326, județul Alba, cod poștal 517270, România, derulează proiectul  „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771, finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza Contractului de finanţare nr. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea