Ministrul Sănătății, despre varianta Omicron: Părerea mea e că deja de ceva timp circulă şi în România şi în alte ţări din UE
Ministrul Sănătății, despre varianta Omicron: „Părerea mea e că deja de ceva timp circulă şi în România şi în alte ţări din UE”
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că foarte probabil tulpina Omicron circulă în Europa, inclusiv în România, de mai mult timp, având în vedere faptul că a existat circulaţie între Africa de Sud şi Europa şi înainte de data identificării acestei tulpini. În ceea ce priveşte răspândirea noii tulpini a virusului SARs-CoV-2, Rafila este de părere că „probabil că vom mai avea câteva săptămâni bune până să ajungem la transmiterea comunitară”, potrivit News.ro.
„Probabil că vom mai avea câteva săptămâni bune până să ajungem la transmiterea comunitară, însă lucrul ăsta nu este sigur. Noi nu cunoaştem, de fapt, amploarea circulaţiei acestor tulpini, aici a fost ţintită identificarea, pacienţii au venit din zona afectată, din sudul Africii, sau sunt contacţi ai persoanelor respective. Părerea mea este că acest virus circulă deja de ceva timp şi în România şi în alte ţări din Uniunea Europeană, pentru că până în data de 24 noiembrie nu am avut informaţii, nu a fost practic clasificat şi, în mod evident, a existat circulaţie din sudul Africii către Europa şi în perioada anterioară. Deci o perioadă de câteva săptămâni probabil că vom mai sta liniştiţi. Vestea la care sperăm că ajungem este legată de faptul că, cel puţin după ceea ce se întâmplă în Africa de Sud, această tulpină produce forme de boală ceva mai uşoare, iar inclusiv în rândul pacienţilor spitalizaţi necesitatea resurselor terapeutice suplimentare, cum ar fi oxigenul sau alte tipuri de resurse terapeutice sunt mai puţin utilizate, dar asta nu înseamnă că nu e o problemă de sănătate publică”, a afirmat ministrul Sănătăţii, vineri seară, în cadrul unei dezbateri la TVR.
El a explicat că şi la un procent mic de cazuri complicate sistemul de sănătate „se poate colmata”.
În ceea ce priveşte severitatea bolii cauzate de noua tulpină Omicron, ministrul a afirmat că nu există studii clinice relevante care să arate că această tulpină este mai puţin agresivă decât tulpina Delta, el arătând că este „mai degrabă o speranţă” în acest sens.
În acest context, Rafila a subliniat că este foarte importantă vaccinarea. Rafila le-a recomandat tinerilor care merg de sărbători să îşi viziteze rudele mai în vârstă să se testeze înainte, pentru a se asigura că nu sunt vectori de transmitere a bolii.
sursa: hotnews.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în 2 iunie 2024, în Transilvania și la munte: Vremea se încălzește, dar vor cădea ploi în toată țara. Prognoza meteo de la ANM, pentru următoarele 2 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în 2 iunie 2024, în Transilvania și la munte: Vremea se încălzește, dar vor cădea ploi în toată țara. Prognoza meteo de la ANM, pentru următoarele 2 săptămâni Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, în intervalul 20 mai – 2 iunie 2024. În perioada următoare, vremea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază
-
Opinii - Comentariiacum 17 minute
Mesaje de SFINŢII CONSTANTIN şi ELENA 2024. Ce SMS-uri, felicitări, urări puteţi trimite celor dragi cu ocazia zilei de nume
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena: În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica în 21 mai
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica
-
Sportacum 4 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Sportacum 3 zile
Metalurgistul Cugir – ACS Tg Mureș 3-2 (1-1), în play-out | „Roș-albaștrii”, victorie la despărțirea de fani