Primăria Aiud dă „șah” birocrației cu ajutorul lui „Istețilă”. Cine este acesta și cum va ușura viața cetățenilor
Primăria Aiud dă „șah” birocrației cu ajutorul lui „Istețilă”. Cine este acesta și cum va ușura viața cetățenilor
„În câteva zile lansam o platformă online importantă pentru municipiul Aiud, prin care cetățenii vor putea efectua online o mulțime de operațiuni, nefiind necesar să se mai deplaseze fizic la sediul instituției. Astăzi am avut o nouă întâlnire de lucru în urma căreia am stabilit ca platforma să fie lansată pe data de 2 decembrie 2021.
Enumerăm aici câteva dintre serviciile care vor fi disponibile online:
– Programări pentru căsătorie civilă / eliberare acte de identitate;
– Cereri pentru certificat de urbanism;
– Cereri pentru eliberarea de adeverință Registrul Agricol;
– Eliberare certificat de atestare fiscală;
– Cereri de informații de interes public;
Și multe altele.
Practic cea mai mare parte din relaționarea cetățeanului cu Primăria municipiului Aiud se va digitaliza, în urma implementării proiectului „Administrație publică locală eficientă pentru cetățeni”, accesat de UAT Aiud și finanțat prin intermediul Programului Operațional Capacitate Administrativă – cod MySMIS 126063 / cod SIPOCA 512.”, transmiteau în data de 23 noiembrie reprezentanții Primăriei Aiud
„Să mă prezint – sunt Istețilă.
De azi încolo te voi ajuta să relaționezi mai ușor cu Primăria municipiului Aiud. Vom descoperi împreună cât de simplu este să obții acte online, să programezi audiențe, să plătești impozitul online și multe, multe altele.
Să pornim la drum.
Astăzi îți prezint o situație ipotetică: 2 decembrie 2021. Tanti Floare din Păgida, localitate aparținătoare municipiului Aiud, vrea să plătească impozitul. E foarte frig afară și e dificil să se deplaseze la sediul Primăriei. Îi povestește totul nepotului de la Cluj-Napoca. Informat fiind, acesta își amintește că Primăria municipiului Aiud asigură, la un click distanță, plata online a impozitelor. Tocmai de aceea răsuflă ușurat, știind că își poate ajuta bunica atât de simplu.
Îți reamintesc că, din 2 decembrie 2021, foarte multe servicii oferite de Primăria municipiului Aiud vor fi disponibile și online.”, îl prezintă pe „Istețilă” Primăria Aiud în mediul online.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
MESAJE de PAŞTE 2024 haioase. Cele mai amuzante și „funny” urări de trimis prietenilor
MESAJE DE PASTE HAIOASE • MESAJE de PASTE 2024 amuzante. SMS-uri haioase de Sfintele Paşti • URARI și FELICITARI de PASTE hazlii Ai un prieten cu simţul umorului dezvoltat? Dacă da, atunci nu ezita să-i trimiţi un mesaj funny în perioada sărbătorilor pascale. Cu siguranţă îi vei aduce zâmbetul pe buze. Iată câteva exemple de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului