Rămâi conectat

Actualitate

Aproape trei sferturi dintre angajații nevaccinați din sistemul de învățământ nu intenționează să se vaccineze curând

Ziarul Unirea

Publicat

în

Aproape trei sferturi dintre angajații nevaccinați din sistemul de învățământ nu intenționează să se vaccineze curând

Aproape trei sferturi dintre angajaţii din sistemul de învăţământ care nu sunt vaccinaţi nu intenţionează să se vaccineze în perioada următoare, relevă rezultatele unui sondaj realizat de Federaţia Sindicatelor din Educaţie (FSE) „Spiru Haret” în rândul salariaţilor din sistemul de educaţie şi publicat vineri.

Pe categorii, în ceea ce priveşte personalul didactic nevaccinat, 73,7% din profesorii nevaccinaţi au precizat că nu intenţionează să se vaccineze în perioada următoare, ceilalţi 26,3% din profesorii nevaccinaţi susţinând că se vor vaccina în curând. Un număr de 9.024 de profesori au răspuns la întrebarea adresată cadrelor didactice nevaccinate cu privire la intenţia de vaccinare.

Cele 9.024 de răspunsuri îi reprezintă pe cei 34% din totalul respondenţilor care sunt personal didactic nevaccinat, în timp ce 66% dintre respondenţi au menţionat că sunt vaccinaţi. La întrebarea dacă s-au vaccinat au răspuns 21.736 de cadre didactice.

În ceea ce priveşte cea de-a doua categorie, cea a personalului didactic auxiliar, 71,1% din totalul personalului didactic auxiliar nevaccinat au răspuns că nu au de gând să se vaccineze în perioada următoare, restul de 28,9% precizând că intenţionează să se vaccineze în perioada următoare. La întrebarea adresată personalului didactic auxiliar nevaccinat au răspuns 577 salariaţi.

Per total în categoria personalului didactic auxiliar, 65,9% din cei 1.312 respondenţi au menţionat că s-au vaccinat, iar 34,1% au menţionat că nu s-au vaccinat.

Referitor la cea de-a treia categorie de angajaţi din învăţământ nevaccinaţi, personalul nedidactic, 69,5% dintre aceştia au susţinut că nu intenţionează să se vaccineze în perioada următoare, iar restul de 30,5% au menţionat că intenţionează să se vaccineze în curând. La întrebare au răspuns 439 de angajaţi nevaccinaţi din categoria personalului nedidactic.

Per total în categoria personalului nedidactic, 56,7% au răspuns că s-au vaccinat, iar 43,3% au răspuns că nu s-au vaccinat. La întrebare au răspuns 788 de salariaţi din categoria personalului nedidactic.

Cumulat, cele trei categorii profesionale de angajaţi nevaccinaţi din sistemul de învăţământ (personal didactic, personal didactic auxiliar şi personal nedidactic) care au răspuns că nu intenţionează să se vaccineze în perioada următoare au o medie de 71,4% de intenţie de a nu se vaccina.

Sondajul a fost realizat de FSE Spiru Harert în perioada 10-12 noiembrie.

În ceea ce priveşte categoria de vârstă a respondenţilor, cei mai mulţi dintre aceştia sunt în categoria de vârstă 40-49 ani (40,2%), urmaţi de cei din categoria de vârstă 50-59 ani (24,2%) şi de cei din categoria 30-39 de ani (20,6%).

Referitor la zona în care se află unitatea angajatoare a respondenţilor, 39,6% provin din oraşe mari, 27,7% provin din oraşe mici, iar 32,7% provin din mediul rural.

Sursa: g4media.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Alegeri prezidențiale 2025: Curtea Constituţională a validat rezultatele primului tur de scrutin

Lucian Daramus

Publicat

în

Alegeri prezidențiale 2025: Curtea Constituţională a validat rezultatele primului tur de scrutin Curtea Constituţională a validat, vineri, 9 mai 2025, cu unanimitate de voturi, rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale. Curtea Constituțională a României (CCR) a respins ca neîntemeiată a cererea de anulare a alegerilor formulată de Sebastian-Constantin Popescu, candidatul Partidului Noua Românie. Citește și: […]

Citește mai mult

Actualitate

Val de frig peste România: Ploi, lapoviță și ninsori în mai multe zone ale țării. Prognoza meteo pentru 10-15 mai 2025

Ziarul Unirea

Publicat

în

Val de frig peste România: Ploi, lapoviță și ninsori în mai multe zone ale țării. Prognoza meteo pentru 10-15 mai 2025 ANM a emis vineri dimineața o informare meteo vreme deosebit de rece, brumă, precipitații mixte la munte, valabilă în intervalul 10-15 mai 2025. Citește și: Cum va fi VREMEA în România până la începutul […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | A nins pe Transfăgărășan: Operațiunile de deszăpezire în vederea redeschiderii, suspendate

Lucian Daramus

Publicat

în

A nins pe Transfăgărășan: Operațiunile de deszăpezire în vederea redeschiderii, suspendate În noaptea de joi, 8 mai 2025 spre vineri, 9 mai 2025 a nins din nou pe Transfăgărășan. Citește și: VIDEO | Stânci periculoase îndepărtate de pe Transfăgărășan: Operațiune spectaculoasă. Pregătiri pentru redeschidere Un nou strat de zăpadă, de aproximativ 10 centimetri, s-a așternut […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea