Spitalul din Sebeș beneficiază de o finanțare nerambursabilă de peste 16 milioane de lei pentru gestionarea crizei Covid. Lista echipamentelor care vor intra în dotarea spitalului
Spitalul din Sebeș beneficiază de o finanțare nerambursabilă de peste 16 milioane de lei pentru gestionarea crizei Covid. Lista echipamentelor care vor intra în dotarea spitalului
Spitalul Municipal Sebeș este beneficiarul unei finanțări nerambursabile în valoare de 16.058.188 lei pentru achiziționarea de echipamente medicale.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare, a semnat contractul de finanțare pentru implementarea proiectului „Dotarea Spitalului Municipal Sebeș în vederea creșterii capacității de gestionare a crizei Covid-19”. Proiectul elaborat de echipa din Primăria Municipiului Sebeș a fost depus în anul 2020 pentru finanțare din fonduri europene nerambursabile, în cadrul apelului POIM/819/9/1/Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19.
Compartimentul ATI al Spitalului Municipal Sebeș va fi dotat cu 5 paturi de terapie intensivă, o stație centrală de monitorizare pacienți, 5 monitoare de funcții vitale. Pentru compartimentul Ortopedie și traumatologie se achiziționează o masă chirurgicală pentru sala de operații ortopedie, truse pentru instrumentarul de ortopedie și traumatologie, motor de osteosinteză, aparat Roentgen diagnostic C-ARM. Printre noile dotări ale secției Chirurgie generală menționăm: monitoare de funcții vitale, turn laparoscopie, aparat ligasure, truse cu instrumentar de chirurgie generală.
Camera de gardă va beneficia în curând de un aparat Roentgen portabil, de monitoare mobile pentru pacienți, un robot de dezinfecție, defibrilator, truse de urgențe și truse de reanimare. Dotările pentru secția Obstetrică-ginecologie vor fi completate cu o masă de consultație, histeroscop, ecograf cu sondă convexă și endovaginală, monitoare fetale.
Secția de medicină internă va beneficia de un ecograf abdominal cu sondă convexă și liniară, de monitoare de funcții vitale și defibrilator. Compartimentul cardiologie își va îmbunătăți activitatea cu ajutorul unor noi dotări: ecograf cardiac cu sondă de cord și sondă liniară, electrocardiograf cu 12 canale, sistem de testare la efort cu bandă, holter EKG, holter TA, defibrilator. Un nou ecograf cu sondă convexă și liniară va fi utilizat în activitatea laboratorului de Radiologie și imagistică medicală. Prin intermediul acestui proiect, laboratorul de analize medicale va fi dotat, în plus, cu: frigider și congelator pentru stocarea probelor de laborator, hotă de laborator, microscop, aparat imunologie și aparat hematologie.
În beneficiul pacienților vor fi achiziționate 125 paturi medicale reglabile cu telecomandă și 125 de noptiere cu măsuțe, o parte din finanțare fiind susținută prin proiect, restul de la bugetul local al Municipiului Sebeș.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 13.05.2024-19.05.2024 și suplimentar pentru perioada 06.05.2024-12.05.2024
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 13.05.2024-19.05.2024 și suplimentar pentru perioada 06.05.2024-12.05.2024 Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică. Intreruperile programate pentru intervalul 13.05.2024-19.05.2024 Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 13/05/2024 GALDA DE JOS, RAICANI, Sat principala 09.00-16.00 2 14/05/2024 […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale