Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Curier Județean

FOTO| Comuna Ciugud a devenit exemplu de bune practici pentru autoritățile locale din Polonia

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

O delegație din Polonia, formată din primari, prefecți, funcționari publici și membri ai unor grupuri de acțiune locală, s-a aflat recent într-o vizită de lucru în Ciugud, comuna din România devenind astfel exemplu de bune practici pentru autoritățile poloneze.

Oaspeții polonezi au avut o întâlnire cu echipa administrației locale și au discutat despre conceptul „Ciugud Smart Village”, cu accent pe soluțiile de protejare a mediului și de producere a energiei verzi. De asemenea, aceștia au vizitat o serie de proiecte implementate de administrația locală precum Școala Gimnazială Ciugud, prima școală smart din mediul rural din România, sau proiectele prin care s-au creat sisteme inteligente de producere a energiei din surse regenerabile, care asigură electricitatea pentru stațiile de încărcare a mașinilor electrice și sediile unor instituții publice.

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024

Ciugudul este localitatea din România cu cel mai mare număr de stații de încărcare pentru autovehiculele electrice în raport cu populația, comuna având o stație de încărcare la aproximativ 1000 de locuitori. Electricitatea pentru aceste trei puncte de încărcare este produsă cu panouri fotovoltaice.

„Schimburile de experiență și bune practici sunt importante în administrația locală și ne bucurăm de fiecare dată când avem oaspeți din țară și din străinătate. De această dată i-am primit cu drag la Ciugud pe colegii noștri din Polonia și cred că vom avea multe de învățat unii de la alții. Primăria Ciugud a dezvoltat, în ultima perioadă, mai multe colaborări externe cu administrații locale din Uniunea Europeană, amintind aici Germania, Franța sau Polonia”, a spus Gheorghe Damian, primarul Comunei Ciugud.

Nu doar autoritățile din Polonia folosesc Comuna Ciugud ca exemplu de bune practici. Luna trecută, o delegație a Districtului Prignitz, Landul Brandenburg, din Republica Federală Germania, s-a aflat într-o vizită de lucru la Ciugud. Discuțiile dintre echipa Primăriei Ciugud și oficialii germani au fost axate pe schimbul de bune practici în domeniul digitalizării. Partenerii germani au aflat cum a fost construit conceptul „Ciugud Smart Village” și ce soluții au fost implementate la nivelul comunei pentru digitalizarea serviciilor publice, a educației sau pentru reducerea consumului de energie și protejarea mediului înconjurător.

În urma acestei întâlniri bilaterale, s-a stabilit că proiectele de la Ciugud vor fi folosite ca exemple de bune practici de către Districtul Prignitz.

Comuna Ciugud este promotorul conceptului „smart village” în România și, din 2020, este oficial studiul de caz folosit de Guvernul României pentru a dezvolta acest concept la nivel național.

În anul 2019, la Ciugud a fost deschisă prima școală smart din mediul rural din România, un proiect care are ca scop dezvoltarea și reforma educației din zona rurală. În timp, Ciugudul a implementat numeroase proiecte de digitalizare a administrației publice și de îmbunătățire a interacțiunii cu cetățenii. De asemenea, Primăria Ciugud susține și protejarea inteligentă a mediului înconjurător prin folosirea unui autoturism electric sau prin producerea energiei electrice cu ajutorul unei microcentrale eoliene și a panourilor fotovoltaice. Recent, Ciugud a devenit și prima comunitate din România care și-a lansat propria monedă virtuală: CIUGUban. Proiectul presupune montarea în comună a unor stații de preluare și reciclare a ambalajelor, unde cetățenii vor putea depune sticlele, PET-urile și dozele de aluminiu, iar în schimbul acestora vor primi monede virtuale, CIUGUbani, care vor putea fi folosite în comunitate.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Urmările codului roșu de ninsori și viscol în Alba: Avarii pe 3 linii medie de tensiune în Apuseni. Formațiile DEER intervin în teren

Ziarul Unirea

Publicat

în

Urmările codului roșu de ninsori și viscol în Alba: Avarii pe 3 linii medie de tensiune în Apuseni. Formațiile DEER intervin în teren Urmările codului roșu de ninsori și viscol care este în vigoare în județul Alba nu au întârziat să apară. Formațiile DEER intervin vineri seara în teren pentru realimentarea consumatorilor după avariile la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea