Rămâi conectat

Ştirea zilei

Lucrările pentru Transalpina de Apuseni vor fi reluate: 4 milioane de euro, costul suplimentar al Consiliului Județean Alba

Ziarul Unirea

Publicat

în

Lucrările pentru Transalpina de Apuseni vor fi reluate: 4 milioane de euro, costul suplimentar al Consiliului Județean Alba

Reprezentanții Consiliului Județean Alba au avut joi, 9 septembrie, o întâlnire cu cei ai constructorului DJ 107I, cunoscut și sub denumirea de Transalpina de Apuseni.

Lucrările de modernizare a drumului au fost oprite în cea mai mare parte ca urmare a creșterii explozive a prețurilor la materialele de construcții. Drumul de aproape 80 de kilometri este modernizat printr-un proiect al Consiliului Judeţean Alba, în valoare de circa 40 de milioane de euro, finanţat din fonduri europene.

Lucrările erau avansate faţă de programarea iniţială, în condiţiile în care constructorul a realizat mare parte din terasamente şi a turnat asfalt pe 12 kilometri. În ultima perioadă, operatorul Asocierea Societatea de Construcţii Napoca – Operes SRL (Italia) – Cosedil SPA (Italia) a mai lucrat doar la terasamente, în așteptarea ordonanței Guvernului care să permită actualizarea valorii facturilor.

Vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, susține că indicele oferit de Institutul Național de Statistică permite actualizarea valorii situațiilor de lucrări cu aproape 20%. ”Costul total pentru consiliul județean ar fi de circa 4 milioane de euro în plus față de ce a fost licitat. Nu este o problemă pentru că avem acești bani.

Avem și o linie de credit care poate fi utilizată”, a spus Marius Hețegan. Acesta a precizat că operatorul care derulează contractul solicită un avans, care, potrivit contractului, nu poate fi acordat. ”Contractul de finanțare prevede posibilitatea acordării avansului, dar acest lucru nu a fost prevăzut în contractul de execuție. Culpa este și a lor pentru că nu au cerut avans înainte de încheierea contractului”, a completat Hațegan.

Stadiul fizic al lucrării este de circa 30%, termenul final fiind anul 2023. Potrivit acestuia, executantul s-ar putea încadra în valorile actualizate ale lucrărilor, cu excepția parapeților metalici. ”Fiind un drum de munte este nevoie de parapeți metalici pe 40 de kilometri.

Prețul acestora a crescut foarte mult ceea ce face să nu se încadreze în situațiile de lucrări actualizate”, a mai spus vicepreședintele Consiliului Județean Alba. Concluzia întâlnirii a fost că operatorul ar urma să revină pe teren începând cu săptămâna viitoare, pe lotul 1 Aiudul de Sus – Ponor. ”Ce au realizat până acum au fost lucrări mai puțin plătite, cum ar fi terasamentele. Abia de acum încep lucrările care costă mult, betoanele și asfaltările. Au promis că săptămâna viitoare vor intra puternic pe lotul 1”, a mai afirmat Marius Hațegan.

”Transalpina de Apuseni” face legătura între DN74 şi DJ 107M prin Munţii Metaliferi şi Munţii Trascău, la altitudini de peste 1000 de metri, pe o lungime de 78,43 de kilometri.

Proiectul mai prevede amenajarea a 6,7 kilometri de piste de biciclete, 21 de staţii de autobuz, 12.610 metri pătraţi de trotuare, 14 poduri noi şi aproximativ 200 de podeţe. De asemenea, lucrarea presupune peste 23 de kilometri de fundaţii adâncite, ziduri de sprijin şi peste 73 de kilometri de şanţuri de beton.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

13 mai 2025 | Doi ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș: Număr impresionant de clienți

Ziarul Unirea

Publicat

în

13 mai 2025 | Doi ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș: Număr impresionant de clienți Marți, 13 mai 2025 se împlinesc doi ani de la deschiderea Băilor Sărate Ocna Mureș. Peste 600.000 de clienți au beneficiat până acum de serviciile oferite în cadrul modernului complex balnear. Citește și: Băile Sărate din Ocna Mureș, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 13 MAI 2025: 451 posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș

Ziarul Unirea

Publicat

în

LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 13 MAI 2025: 451 posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Călin Georgescu, mesaj video înainte de turul 2 al alegerilor prezidenţiale: Nu l-a menţionat deloc pe George Simion și i-a numit pe cei care nu sunt de acord cu sistemul extremiști și pleava societății

Ziarul Unirea

Publicat

în

Călin Georgescu, mesaj video înainte de turul 2 al alegerilor prezidenţiale: Nu l-a menţionat deloc pe George Simion și i-a numit pe cei care nu sunt de acord cu sistemul extremiști și pleava societății Călin Georgescu a postat, luni seară, 12 mai 2025, un mesaj video pe Facebook, fără a face vreo referire la George […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea