Rămâi conectat

Curier Județean

Ciugud Smart School: Invitație la discuții, lansată de Primărie pentru miniștri și decidenți politici. Ce au răspuns demnitarii

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ciugud Smart School: Invitație la discuții, lansată de Primărie pentru miniștri și decidenți politici. Ce au răspuns demnitarii

Primăria comunei Ciugud a lansat o invitație pentru toți politicienii și demnitarii cu atribuții în domeniul educației, pentru a vorbi despre soarta învățământului din zona rurală. Unii dintre ei nici măcar nu au răspuns, alții au folosit ca scuză criza politică, însă unii vor fi prezenți la școala smart.

„Ciugud Smart School: „Săptămâna porților deschise pentru miniștri și decidenți politici”. Aceasta a fost invitația pe care am lansat-o președintelui României, unor miniștri și secretari de stat precum și președinților comisiilor de învățământ din Senat și Camera Deputaților. Am vrut să vorbim serios despre soarta învățământului din zona rurală cu cei care au decizia în domeniul educației. Din păcate, ca mai mereu, altceva a fost mai important decât educația – de această dată, criza politică. Unii dintre demnitari au acceptat invitația și vor fi luni alături de noi, în prima zi de școală, însă majoritatea s-au scuzat elegant că nu vor putea veni „din cauza crizei politice”.

Cu tristețe spunem că au fost cazuri când nici măcar nu ni s-a răspuns la invitație. Nu îi nominalizăm, însă îi anunțăm public pe toți cei care cred în educația românească și au o funcție de demnitate publică cu atribuții în acest domeniu că, în septembrie, porțile Școlii Gimnaziale Ciugud sunt deschise. Vrem să arătăm un model funcțional al școlii viitorului din România și vrem să creăm primul grup strategic național pentru dezvoltarea și reforma școlii din mediul rural (creat la firul ierbii, cu cei care se chinuie să mențină calitatea în educație). Ciugud Smart School este deja un model de bună practică și un proiect care se multiplică în multe comunități rurale.

Citește și: Calendar Evaluare Naționala 2022 și Calendar BACALAUREAT 2022

Din 2019, când am lansat prima școală smart din mediul rural din România, ne încăpățânăm să credem că școala de la țară are viitor și că putem face mai mult pentru copiii din satele României.

Din 2019, am primit alături de noi în programul de mentorat – Ciugud Mentoring School – peste 200 de comunități sau școli rurale cu care am împărtășit din experiența noastră. Este, din păcate, singurul program public de mentorat pentru dezvoltarea educației din zona rurală. Nu este susținut guvernamental, ci este derulat doar prin implicarea și dedicarea dascălilor din Ciugud și a echipei primăriei. Până aici am făcut totul singuri, însă de acum avem nevoie de sprijin guvernamental pentru a putea continua.

CITEȘTE ȘI: Structura ANULUI ȘCOLAR 2021-2022. Când începe școala și când au elevii vacanță

Ținta noastră este să construim O NOUĂ ȘCOALĂ, o școală pilot care să ne permită continuarea proiectului de mentorat pentru dezvoltarea și reforma învățământului din zona rurală. Am demonstrat că se poate și VOM REUȘI!”, au scris reprezentanții primăriei Ciugud pe facebook.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Extinderea sistemului de distribuție a gazelor naturale în Răhău: Aviz de mediu solicitat APM Alba

Lucian Daramus

Publicat

în

Extinderea sistemului de distribuție a gazelor naturale în Răhău: Aviz de mediu solicitat APM Alba Primăria Sebeș a solicitat APM Alba aviz de mediu pentru proiectul care prevede extinderea sistemului de distribuție a gazelor naturale în Răhău. În localitatea Răhău există rețea de distribuție gaze naturale pe strada Principală, până la școala din localitate. Citește […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Constantin Olar, elev al Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, premiul I la concursul de istorie „Spune povestea locului tau”

Lucian Daramus

Publicat

în

Constantin Olar, elev al Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, premiul I la concursul de istorie „Spune povestea locului tău” Institutul de Istorie din Cluj-Napoca a găzduit etapa finală a Concursului de Istorie pentru liceeni „Spune povestea locului tău”. Concursul, aflat la cea de-a VIII-a ediție, a fost organizat de Asociația „PhiloHistoRiss” împreună cu Facultatea de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Proiect pentru edificarea unei hale industriale de peste 500 de metri pătrați în comuna Ciuruleasa: Aviz de mediu din partea APM Alba

Lucian Daramus

Publicat

în

Proiect pentru edificarea unei hale industriale de peste 500 de metri pătrați în comuna Ciuruleasa: Aviz de mediu din partea APM Alba Primăria Ciuruleasa a primit aviz de mediu pentru un proiectul care prevede construirea unei hale industriale destinată activităților de producție și depozitare. Terenul aferent investiției are o suprafață totală de 19.500 mp, iar […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea