Rămâi conectat
MA-RA-MU

Ştirea zilei

DOCUMENT| Starea de ALERTĂ. prelungită cu încă 30 de zile, din 10 septembrie: MĂSURI stabilite de CNSU

Ziarul Unirea

Publicat

în

Starea de alertă urmează a fi prelungită pe teritoriul României din data de 10 septembrie, în urma analizei factorilor de risc privind managementul situaţiei de urgenţă generată de virusul SARS-CoV-2, pe teritoriul României.

Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 10.09.2021.

Art.2 – Măsurile de prevenire și control a infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2, propuse a fi adoptate începând cu data de 10.09.2021, în contextul epidemiologic actual, sunt prevăzute în anexa la prezenta hotărâre.

Art.3 – (1) Se aprobă, începând cu data de 13.09.2021, continuarea derulării proiectului pilot pentru o perioadă de 60 de zile, în incinta Aeroportului Internațional Sibiu la terminalul „Sosiri”, pentru detectarea persoanelor infectate cu virusul SARS-Cov-2 cu sprijinul echipelor canine special pregătite în acest sens de către Centrul Chinologic „Dr. Aurel Greblea” Sibiu din cadrul Poliției Române.

(2)Pe perioada menționată la alin. (1), toate persoanele care tranzitează terminalul sosiri din incinta Aeroportului Internațional Sibiu, pot fi supuse verificărilor pentru depistarea infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2 realizate de către echipele canine special pregătite.

(3)Persoanele indicate de echipajele canine ca posibil a fi infectate sunt testate gratuit cu test rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, de către personalul Direcției de Sănătate Publică Sibiu sau personalul medical existent la nivelul aeroportului.

(4)Testele rapide utilizate în cadrul proiectului pilot sunt asigurate gratuit de către Direcția de Sănătate Publică Sibiu.

Art.4 – (1) Se aprobă, începând cu data de 13.09.2021, derularea unui proiect pilot pentru o perioadă de 60 de zile, în incinta Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj la terminalul „Sosiri”, pentru detectarea persoanelor infectate cu virusul SARS-Cov-2 cu sprijinul echipelor canine special pregătite în acest sens de către Centrul Chinologic „Dr. Aurel Greblea” Sibiu din cadrul Poliției Române.

Pe perioada menționată la alin. (1), toate persoanele care tranzitează terminalul sosiri din incinta Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj, pot fi supuse verificărilor pentru depistarea infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2 realizate de către echipele canine special pregătite.

Persoanele indicate de echipajele canine ca posibil a fi infectate sunt testate gratuit cu test rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, de către personalul Direcției de Sănătate Publică Cluj sau personalul medical existent la nivelul aeroportului.
Testele rapide utilizate în cadrul proiectului pilot sunt asigurate gratuit de către Direcția de Sănătate Publică Cluj.

Art.5 – Măsurile prevăzute la art. 1 și art. 2 din prezenta hotărâre produc efecte doar în situația aprobării lor prin acte normative ale Guvernului sau, după caz, ale conducătorilor ministerelor sau organelor administrației publice centrale.

MĂSURI DE PREVENIRE ȘI CONTROL A INFECȚIILOR PROPUSE A SE APLICA PE DURATA STĂRII DE ALERTĂ

1.Se propune menținerea coordonării operaționale a serviciilor publice de ambulanță și a serviciilor voluntare pentru situații de urgență de către inspectoratele județene/București-Ilfov pentru situații de urgență, iar coordonarea poliției locale de către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București/inspectoratele județene de poliție se realizează în condițiile art. 521 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 179/2020, cu modificările și completările ulterioare.

2.Se propune menținerea obligativității asigurării continuității activității centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile, și obligativitatea stabilirii programului de lucru al angajaților cu avizul direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București.

3.Se propune menținerea obligației furnizorilor de servicii sociale de tip rezidențial de a-și organiza programul în funcție de contextul epidemiologic existent la nivel local și cu respectarea normelor în vigoare privind legislația în domeniul muncii. Activitatea la nivelul acestor servicii va fi organizată și desfășurată cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 instituite de autoritățile competente.

4.Se propune menținerea obligației desfășurării, în regim permanent, a activității tuturor centrelor operative pentru situații de urgență cu activitate temporară, precum și a Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției și a centrelor județene/al municipiului București de coordonare și conducere a intervenției.

5.Se propune menținerea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă, sau în alte zone cu potențial de aglomerare stabilite prin hotărâre a comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

6.Se propune menținerea posibilității izolării și carantinării în condițiile art. 7, 8, 11 și 12 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, republicată cu modificările și completările ulterioare.

7.Se propune menținerea testării săptămânale, prin grija direcțiilor de sănătate publică, a personalului de îngrijire și asistență, a personalului de specialitate și auxiliar care își desfășoară activitatea în centrele rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile.

8.Se propune menținerea restricțiilor privind organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise și desfășurarea acestora în condițiile punctelor 9-38.

9.Se propune menținerea posibilității desfășurării activităților de pregătire fizică în cadrul structurilor și bazelor sportive, constând în cantonamente, antrenamente și competiții sportive organizate pe teritoriul României numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și ministrului sănătății.

10.Se propune ca desfășurarea competițiilor sportive pe teritoriul României, în spații închise sau deschise, să poată fi realizată cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mare de 2/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Se propune ca participarea să fie permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV- 2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.

11.Se propune ca desfășurarea competițiilor sportive pe teritoriul României, în spații închise sau deschise, să poată fi realizată cu participarea spectatorilor până la 75% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori. Se propune ca participarea să fie permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT- PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.

12.Se propune permiterea desfășurării competițiilor sportive pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spațiului, doar cu participarea persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV- 2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.

13.Se propune ca activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizuală, a instituțiilor de spectacole și/sau concerte, școlilor populare, de artă și de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber să se desfășoare numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.

14.Se propune ca, în condițiile pct. 13, organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte să fie permisă cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție, dacă incidența cumulată la 14 zile din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.

15.Se propune ca, în condițiile pct. 13, instituțiile publice sau private de cultură care administrează spații special destinate activităților cultural artistice în aer liber, să poată organiza evenimente cu participarea a cel mult 1.000 de persoane pe scaune, cu asigurarea unei suprafețe minime de 4 mp pentru fiecare persoană și respectarea normelor de protecție sanitară.

16.Se propune ca, în condițiile pct. 13, la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in să fie permisă numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane. Se propune ca participarea să fie permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV- 2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății. Activitățile se propun a fi interzisă la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.

17.Se propune ca, în condițiile pct. 13, la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale să fie permisă cu participarea a cel mult 2.500 de spectatori și cu purtarea măștii de protecție, doar dacă participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV- 2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății. Activitățile se propun a fi interzise la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.

18.Se propune ca, în condițiile pct. 13, la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori, organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale să fie permisă cu participarea a cel mult 75.000 de spectatori și cu purtarea măștii de protecție, doar dacă participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV- 2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.

19.Se propune ca, în condițiile pct. 13, organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale să fie permisă cu participarea unui număr mai mare de 2.500 de spectatori și cu purtarea măștii de protecție, doar dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.
20.Se propune ca activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, să se desfășoare în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.
21.Se propune ca, în condițiile pct. 20, pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2, organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase să fie permisă numai cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al Secretariatului de Stat pentru Culte.
22.Se propune menținerea interdicției desfășurării activităților recreative și sportive în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 50 persoane care nu locuiesc împreună, în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.
23.Se propune menținerea interdicției desfășurării activităților recreative și sportive în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 30 persoane care nu locuiesc împreună, în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale. Activitățile se propun a fi interzise la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.
24.Se propune menținerea organizării de evenimente private cum ar fi nunți, botezuri, mese festive etc., fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, cu un număr de maximum 200 de persoane în exterior sau de maximum 150 de persoane în interior în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori. La stabilirea numărului de persoane în exterior și/sau în interior nu trebuie să fie luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani. Se propune ca evenimentele să poată fi organizate și cu participarea persoanelor până la capacitatea maximă a spațiului dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și este asigurată o suprafață de minimum 2 mp pentru fiecare persoană.
25.Se propune menținerea organizării de evenimente private cum ar fi nunți, botezuri, mese festive etc., fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, cu un număr de maximum 150 de persoane în exterior sau de maximum 100 de persoane în interior în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și interzicerea acestora la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori. La stabilirea numărului de persoane în exterior și/sau în interior nu trebuie să fie luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani. Se propune ca evenimentele să poată fi organizate și cu participarea persoanelor până la capacitatea maximă a spațiului dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și este asigurată o suprafață de minimum 2 mp pentru fiecare persoană. Activitățile se propun a fi interzise la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.
26.Prin excepție de la prevederile pct. 24 și 25, se propune permiterea organizării de nunți și botezuri, în spații închise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, săli/corturi de evenimente, cu participarea a cel mult 400 de persoane și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori. Se propune ca participarea să fie permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS- CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2. La stabilirea numărului de persoane în exterior și/sau în interior nu trebuie să fie luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani.
27.Prin excepție de la prevederile pct. 24 și 25, se propune permiterea organizării de nunți și botezuri, în spații închise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, săli/corturi de evenimente, cu participarea a cel mult 300 de persoane și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Se propune ca participarea să fie permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2. La stabilirea numărului de persoane în exterior și/sau în interior nu trebuie să fie luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani.
28.Prin excepție de la prevederile pct. 24 și 25 se propune permiterea organizării de nunți și botezuri, în spații deschise, în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu participarea persoanelor până la capacitatea maximă a spațiului și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană. Se propune ca participarea să fie permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT- PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
29.Se propune menținerea organizării de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu participarea unui număr de maximum 250 de persoane în interior și de maximum 300 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori.
30.Se propune menținerea organizării de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în interior și de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mare de 2/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
31.În condițiile pct. 29 și 30 se propune permiterea organizării de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene cu un număr de participanți mai mare de 250 de persoane în interior și mai mare de 300 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
32.Se propune menținerea organizării de conferințe cu un număr de maximum 300 de persoane în interior cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori.
33.Se propune menținerea organizării de conferințe cu un număr de maximum 150 de persoane în interior cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mare de 2/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
34.În condițiile pct. 32 și 33 se propune organizarea de conferințe cu un număr de participanți mai mare de 300 de persoane în interior cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
35.Se propune menținerea măsurii potrivit căreia organizarea și desfășurarea activităților specifice instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării naționale, ordinii și siguranței publice, în aer liber, să fie făcută sub supravegherea unui medic epidemiolog.
36.Se propune menținerea organizării și desfășurării activităților specifice din domeniul diplomatic, inclusiv la sediile misiunilor diplomatice și oficiilor consulare acreditate în România, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană participantă și să fie respectate regulile de protecție sanitară.
37.Se propune menținerea măsurii referitoare la organizarea de mitinguri și demonstrații cu un număr de participanți de maximum 500 de persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori și cu un număr de maximum 100 de persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mare de 2/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori precum și cu respectarea următoarelor măsuri:
a)purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții;
b)dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spațiul în care se desfășoară mitingul sau demonstrația;
c)menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană acolo unde este posibil;
d)dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materialele pe perioada desfășurării mitingului sau a demonstrației;
e)aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
38.Se propune menținerea permisiunii de desfășurare a activităților de prevenire și combatere a pestei porcine africane prin vânători colective la care pot participa cel mult 20 de persoane.
39.Se propune menținerea interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei fără restricții, în toate localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori și mai mică de 7,5/1.000 de locuitori, în intervalul orar 2000-0500, pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Se propune încetarea aplicabilității măsurii atunci când rata de incidență cumulată la 14 zile scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.
40.Se propune menținerea interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei fără restricții, în toate localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 7,5/1.000 de locuitori, în intervalul orar 2000-0500, pe întreaga durată a săptămânii. Se propune încetarea aplicabilității măsurii atunci când rata de incidență cumulată la 14 zile scade sub 7 la 1.000 de locuitori și aplicarea măsurii prevăzute la pct. 39.
41.Se propune exceptarea de la interdicțiile prevăzute la pct. 39 și 40 a deplasărilor efectuate pentru următoarele motive:
în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dezabilități ori deces al unui membru de familie.
42.Se propune ca la verificarea motivului deplasării în interes profesional, prevăzut la pct. 41 lit. a), persoanele să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.
43.Se propune ca la verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la pct. 41 lit. b)-d), persoanele să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
44.Se propune menținerea competenței Comitetului Național pentru Situații de Urgență de a adopta măsuri de suspendare a zborurilor efectuate de operatorii economici din aviație spre și dinspre țările cu risc epidemiologic ridicat, care au fost stabilite prin hotărâre a Comitetul Național pentru Situații de Urgență la propunerea Institutul Național de Sănătate Publică.
45.Se propune exceptarea de la prevederile pct. 44 a următoarelor categorii de zboruri:
efectuate cu aeronave de stat;
de transport marfă și/sau corespondență;
umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență;
pentru căutare-salvare sau de intervenție în situații de urgență, la solicitarea unei autorități publice din România;
având drept scop transportul echipelor de intervenție tehnică, la solicitarea operatorilor economici stabiliți în România;
aterizări tehnice necomerciale;
de poziționare a aeronavelor, fără încărcătură comercială tip ferry;
tehnice în scopul efectuării unor lucrări la aeronave;
efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri sau pentru repatrierea unor cetățeni străini, din România către alte state, cu avizul Autorității Aeronautice Civile Române și al autorității competente din statul de destinație;
efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), din alte state către România pentru repatrierea cetățenilor români, cu avizul Autorității Aeronautice Civile Române, în baza acordului Ministerului Afacerilor Interne și al Ministerului Afacerilor Externe;
efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor din sectorul transporturilor prevăzuți în anexa nr. 3 la Comunicarea privind implementarea Culoarelor Verzi („Green Lanes“) în temeiul Orientărilor privind măsurile de gestionare a frontierelor în vederea protejării sănătății și a asigurării disponibilității mărfurilor și serviciilor esențiale – C(2020) 1897, din 23.03.2020, din România către alte state și din alte state către România, cu avizul Autorității Aeronautice Civile Române și al autorității competente din statul de destinație.
46.Se propune menținerea interdicției efectuării transportului rutier de persoane prin servicii ocazionale, precum și suplimentarea unor curse regulate, potrivit reglementărilor în vigoare, în scopul participării la procesiunile și/sau pelerinajele religioase către locurile unde se desfășoară aceste activități.
47.Se propune menținerea închiderii temporare, totale sau parțiale, a următoarelor puncte de trecere a frontierei de stat:
47.1 la frontiera româno-ungară: Carei, județul Satu Mare.
47.2 la frontiera româno-bulgară:
a) Lipnița, județul Constanța;
b) Dobromir, județul Constanța.
48.Se propune ca programul cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase să fie permis doar în intervalul orar 0500-0200 cu participarea publicului până la capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății și al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului.
49.Se propune ca activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora să se desfășoare până la capacitatea maximă a spațiului și doar în intervalul orar 0500-0200, în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, și doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități în județele/localitățile unde este depășită incidența de 3/1.000 de locuitori la 14 zile, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății și al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului.
50.Se propune ca măsurile prevăzute la pct. 48-49 să se aplice și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.
51.Se propune ca în situația în care activitatea operatorilor economici prevăzuți la pct. 48 și 49 este restricționată sau închisă, să fie permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.
52.Se propune ca prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice să fie permise în spațiile special destinate cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
53.Se propune ca desfășurarea activității în baruri, cluburi și discoteci să fie permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului și doar în intervalul orar 0500-0200 în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Activitățile se propun a fi interzise la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.
54.Se propune ca desfășurarea activității în baruri, cluburi și discoteci să fie permisă până la capacitatea maximă a spațiului și doar în intervalul orar 0500-0200 în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
55.Se propune ca, în localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private să își organizeze și să desfășoare activitatea în intervalul orar 0500-1800 pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Se propune ca aplicabilitatea măsurii să înceteze atunci când rata de incidență scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.
56.Se propune ca, în localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 7,5/1.000 de locuitori, operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să desfășoare activitatea în intervalul orar 0500-1800 pe întreaga durată a săptămânii. Se propune ca aplicabilitatea măsurii să înceteze atunci când rata de incidență scade sub 7 la 1.000 de locuitori și se aplică măsura stabilită la pct. 56.
57.Se propune ca prin excepție de la prevederile pct. 55 și 56, în intervalul orar 1800-0500 operatorii economici să poată activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
58.Se propune ca prin excepție de la prevederile pct. 55 și 56, în intervalul orar 1800-0500 unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și rutier de mărfuri își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.
59.Se propune ca transportul aerian să se desfășoare în continuare cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția spațiilor comune, echipamentelor, mijloacelor de transport și aeronavelor, procedurile și protocoalele din interiorul aeroporturilor și aeronavelor, regulilor de conduită pentru personalul operatorilor aeroportuari, aerieni și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului aerian, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor și infrastructurii, ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.
60.Se propune ca transportul feroviar să se desfășoare în continuare cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția spațiilor comune din gări, halte, stații sau puncte de oprire, a echipamentelor și garniturilor de tren, procedurile și protocoalele din interiorul gărilor, haltelor, stațiilor sau punctelor de oprire, dar și în interiorul vagoanelor și garniturilor de tren, gradul și modul de ocupare al materialului rulant, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului feroviar, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor și infrastructurii, ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.
61.Se propune ca transportul rutier să se desfășoare în continuare cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția mijloacelor de transport persoane, procedurile și protocoalele din interiorul mijloacelor de transport, gradul și modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului rutier, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor și infrastructurii, ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.
62.Se propune ca transportul naval să se desfășoare în continuare cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția navelor de transport persoane, procedurile și protocoalele din interiorul navelor de transport persoane, gradul și modul de ocupare al navelor de transport persoane, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului naval, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.
63.Se propune ca transportul intern și internațional de mărfuri și persoane să se desfășoare în continuare, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor și infrastructurii, ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.
64.Se propune suspendarea activității operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, în localitățile în care incidența cumulată a cazurilor la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori.
65.Se propune ca activitatea cu publicul a operatorilor economici în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, să fie permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică de 4/1.000 de locuitori cu asigurarea unei suprafețe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană.
66.Se propune ca activitatea cu publicul a operatorilor economici în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness să fie permisă până la capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafețe de 7 mp pentru fiecare persoană.
67.Se propune ca activitatea cu publicul a operatorilor economici în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness să fie permisă până la capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafețe de 4 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
68.Se propune ca activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc să fie permisă până la capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.
69.Se propune menținerea obligației pentru instituțiile și autoritățile publice, operatorii economici și profesioniștilor de a organiza activitatea, astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât și pentru vizitatori, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.
70.Se propune menținerea obligației ca activitatea la nivelul cabinetelor stomatologice și unităților sanitare non-COVID, să se desfășoare numai în condițiile stabilite prin ordinul ministrului sănătății.
71.Se propune menținerea obligației operatorilor economici care desfășoară activități de jocuri de noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcțiuni de cazare, precum și activități de lucru în birouri cu spații comune în sistem deschis de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului și al ministrului sănătății, în baza căruia își pot desfășura activitatea.
72.Se propune menținerea obligației operatorilor economici care desfășoară activități de jocuri de noroc de a respecta orarul de lucru cu publicul și restricțiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, la propunerea Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României sau a comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență. Se propune ca măsurile să fie stabilite pentru unitățile administrativ-teritoriale în care se constată o răspândire comunitară intensă a virusului și/sau un număr în creștere al persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2.
73.Se propune menținerea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.
74.Se propune menținerea obligației operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a ștrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau sălilor de sport/fitness de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.
75.Se propune menținerea obligației operatorilor economici care desfășoară activități de tratament balnear de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul ministrului sănătății.
76.Se propune ca desfășurarea activității operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise să fie permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului și doar în intervalul orar 5,00-24,00.
77.Se propune ca desfășurarea activității operatorilor economici care administrează săli de jocuri să fie permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului și doar în intervalul orar 5,00-02,00 în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
78.Se propune ca desfășurarea activității operatorilor economici care administrează săli de jocuri să fie permisă până la capacitatea maximă a spațiului și doar în intervalul orar 5,00-02,00 în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
79.Se propune menținerea obligației ca activitatea în creșe și after-school-uri, să se desfășoare numai cu respectarea condițiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educației, al ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului sănătății.
80.Se propune permiterea în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ a activităților didactice și a altor activități specifice precum și organizarea și desfășurarea examenelor pentru elevi/studenți, cadre didactice, în condițiile respectării măsurilor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului educației și al ministrului sănătății.
81.Se propune ca la apariția a 3 cazuri de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 într-un interval de 7 zile consecutive, în spațiile destinate cazării elevilor sau studenților să fie instituită măsura închiderii clădirii pentru o perioadă de 14 zile. Pentru elevii/studenții care nu au posibilitatea deplasării la domiciliu sau o altă locație se propune să se asigure, de către unitatea de învățământ responsabilă, cazarea în condiții de carantină, precum și măsurile necesare pentru sprijinirea asigurării necesităților de bază.
82.Se propune ca activitatea piețelor agroalimentare, inclusiv a celor volante, a târgurilor, bâlciurilor și a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse și servicii de piață în unele zone publice, cu modificările și completările ulterioare, să se desfășoare în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului sănătății și al ministrului muncii și protecției sociale.
83.Se propune menținerea obligației de organizare a programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru toți angajatorii la care specificul activității permite această desfășurare a muncii.
84.În vederea evitării aglomerării transportului public, în situația în care nu se poate desfășura activitatea în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, se propune menținerea obligației de organizare a programului de lucru de către angajatorii din sistemul privat, autoritățile și instituțiile publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și regiile autonome, societățile naționale, companiile naționale și societățile la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu un număr mai mare de 50 de salariați, astfel încât personalul să fie împărțit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin o oră.
85.Se propune ca organizarea activității la locul de muncă, să fie realizată cu respectarea prevederilor legale emise de autoritățile competente în ceea ce privește prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2, pentru asigurarea securității și sănătății în muncă a lucrătorilor, ținând cont și de gradul de vaccinare al angajaților de la acel loc de muncă, atestat prin certificat de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 prezentat de salariații pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare precum și de numărul de angajați aflați în intervalul de 180 de zile de la data testului pozitiv, pentru salariații care au fost confirmați pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-COV-2, care dețin și prezintă angajatorului adeverință eliberată de medicul de familie.
86.Prin incidența cumulată la 14 zile se înțelege incidența cumulată a cazurilor calculată pe un interval de 14 zile, cuprins între a 17-a zi și a 3-a zi, anterioare datei în care aceasta se realizează, prin raportare la cifra reprezentând suma persoanelor cu domiciliul sau reședința în localitatea de referință, comunicată comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență de către Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin structurile teritoriale județene, în prima zi lucrătoare a săptămânii, la ora 16,00. Cifra comunicată de către Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date prin structurile teritoriale județene este utilizată ca referință pentru întreaga perioadă de timp până la furnizarea unui nou set de date actualizate și se transmite și Serviciului de Telecomunicații Speciale.
87.Se propune ca realizarea constatării încadrării în limitele de incidență cumulată a cazurilor la 14 zile în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite în prezenta hotărâre să se realizeze în maxim 48 de ore de la atingerea acestora prin hotărâre a comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență pe baza analizelor prezentate de direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, iar măsurile se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.
88.Se propune ca direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București să calculeze zilnic, pentru fiecare localitate din zona de competență, incidența cumulată a cazurilor la 14 zile, astfel cum este calculată potrivit dispozițiilor pct.86 și să prezinte comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență analiza rezultată în cel mult 24 de ore de la data constatării atingerii limitelor stabilite în prezenta hotărâre.
89.Se propune ca zilnic, pe baza rezultatelor testelor persoanelor nou confirmate, gestionate în aplicația „corona-forms”, Serviciul de Telecomunicații Speciale să prezinte automat, la ora 10:00, pe platforma „alerte.ms.ro” rezultatul calculului ratei de incidență conform formulei de la pct. 86.
90.Se propune menținerea exceptării de la obligativitatea purtării măștii de protecție la locurile de muncă în spații închise unde își desfășoară activitatea maxim 10 persoane, cu condiția ca acestea să fie vaccinate împotriva virusului SARS-CoV- 2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și cu asigurarea unei distanțe de 1 metru între ele, iar în zonele respective nu este permis accesul publicului sau a altor lucrători, rămânând obligatorie în toate spațiile închise comune.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Snoop, informații INCREDIBILE: ANAF a descoperit că PNL e cel care a plătit o campanie care l-a promovat masiv pe Călin Georgescu pe TikTok

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Snoop, informații INCREDIBILE: ANAF a descoperit că PNL e cel care a plătit o campanie care l-a promovat masiv pe Călin Georgescu pe TikTok ANAF a descoperit că PNL e cel care a plătit o campanie care l-a promovat masiv pe Călin Georgescu pe TikTok.  SNOOP: Este campania „Echilibru și Verticalitate”, despre care CSAT a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea