SUTE de medici din Italia, suspendați pentru că refuză să se vaccineze anti-COVID-19. Câte cadre medicale nu sunt vaccinate și așteaptă aceeași soartă
SUTE de medici din Italia, suspendați pentru că refuză să se vaccineze anti-COVID-19. Câte cadre medicale nu sunt vaccinate și așteaptă aceeași soartă
Autorităţile sanitare din oraşul italian Milano au comunicat miercuri prin scrisori adresate unui număr de 420 de cadre medicale din regiunea Lombardia suspendarea lor din activitate pentru că nu s-au vaccinat anti-COVID-19, conform dispoziţiilor legale, scrie cotidianul Corriere della Sera, citat de agenţia EFE.
Scrisorile au fost expediate către 120 de medici şi 300 de asistente din centre medicale publice sau private din Milano şi din localitatea apropiată Lodi. Cadrele medicale suspendate nu-şi vor mai putea continua activitatea şi nu vor mai fi plătite, scrie agerpres.ro.
Autorităţile sanitare din Milano estimează la circa 3.000 numărul lucrătorilor sanitari care nu s-au vaccinat anti-COVID-19.
O nouă lege adoptată în Italia instituie vaccinarea anti-COVID-19 obligatorie pentru angajaţii din sectorul sanitar. Guvernul de la Roma studiază de asemenea posibilitatea aplicării acestei legi pentru toată lumea sau măcar în anumite sectoare.
Preşedintele Federaţiei naţionale a medicilor italieni, Filippo Anelli, a declarat recent că în Italia ”sunt circa 1.500 de medici nevaccinaţi, dintre care aproximativ 1.000 continuă să-şi exercite profesia”. Deşi a admis că aceştia reprezintă o minoritate, el i-a îndemnat să se imunizeze pentru a respecta legea.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | ATAC terorist la un târg de Crăciun din Germania: 11 persoane decedate și peste 60 rănite. Un cetățean sirian a fost arestat
VIDEO | ATAC terorist la un târg de Crăciun din Germania: 11 persoane decedate și peste 60 rănite. Un cetățean sirian a fost arestat O maşină a intrat într-un grup de oameni la târgul de Crăciun din oraşul Magdeburg, în centrul Germaniei, vineri seara, relatează DPA. Poliţia l-a arestat pe şofer, potrivit unor surse guvernamentale […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum 2 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi