CRIZA politică din România. Florin Roman, despre noua alianță USR-AUR: „Peste 30 de semnături sunt scanate, cu suspiciuni de falsificare”
Deputatul PNL de Alba, Florin Roman, are îndoieli în privința moțiunii de cenzură depusă de noua „alianță” dintre USR-PLUS și AUR, împotriva guvernului Cîțu.
„Moțiunea de cenzura depusă de noua alianță toxică USR-AUR este un fake news!
Este un caz nefericit și lipsit de cunoașterea Constituției României și a regulamentului!
Mai grav, sub presiunea timpului, alianța toxică a depus o moțiune însoțită de peste 30 de semnături scanate, copiate din tabele și foarte grav, cu suspiciuni de falsificare! Niciodată, in 31 de ani de parlamentarism democratic nu s-a întâmplat așa ceva! Niciodată!
Este unul din motivele pentru care, noi liberalii, cu exceptia domnului Orban, am refuzat să intrăm în ședințe convocate “noaptea, ca hoții”!
Al doilea motiv regulamentar este ca ședințele Birourilor Permanente Reunite se convoacă de cei doi președinți, ai Camerei Deputatilor și Senatului, ori de înlocuitorii lor! Ambele sedinte din weekend au fost convocate în scris, doar de președintele Camerei Deputatilor! Fără cvorum nu există un vot în BPR, implicit nu există moțiune trimisă guvernului și implicit, nu există un calendar al moțiunii!
Nu poți da jos un guvern prin fals și uz de fals! Nu e așa, Stelian Ion? Luni, nu noaptea ca hoții, vom depune o solicitare scrisă către BPR prin care cerem analiza administrativă a semnăturilor de pe “fake news”.
E cea mai imorală moțiune depusă în 31 de ani! Graba strică treaba, iar un guvern nu poate fi dărâmat prin semnături scanate și copiate! Mai grav, măsluite!
Moțiunea nu are 117 semnături în original, deci a fost depusă cu încălcarea regulamentului comun al Camerei Deputaților și Senatului!
Au fost 3 moțiuni respinse pe aceleași considerente!” a scris Florin Roman, în mediul online.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Europarlamentarul Victor Negrescu: Vești bune de la Bruxelles! Miliarde de euro și proiectele din PNRR ar putea fi salvate
Europarlamentarul Victor Negrescu: Vești bune de la Bruxelles! Miliarde de euro și proiectele din PNRR ar putea fi salvate Propunerea privind prelungirea perioadei de implementare a proiectelor din Mecanismul de Redresare și Reziliență este inclusă în Raportul privind implementarea PNRR-urilor, pe care l-am coordonat în calitate de raportor. Prin acest demers, legislativul european va solicita […]
Investiție de peste 5 milioane de lei pentru dotarea cu echipamente IT de ultimă generație a școlilor din Sebeș
Investiție de peste 5 milioane de lei pentru dotarea cu echipamente IT de ultimă generație a școlilor din Sebeș Toate unitățile de învățământ din Sebeș (grădinițe, școli și licee) au fost dotate cu echipamente IT moderne, a anunțat primarul Dorin Nistor. Este vorba de 157 display-uri interactive de 85”, 365 laptopuri, 48 sisteme desktop cu […]
Demisia lui Dorin Petruțiu (AUR) din Consiliul Local Alba Iulia: Constatarea încetării mandatului de ales local, pe ordinea de zi a unei ședințe extraordinare a Consiliului Local
Demisia lui Dorin Petruțiu (AUR) din Consiliul Local Alba Iulia: Constatarea încetării mandatului de ales local, pe ordinea de zi a unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Un proiect de hotărâre privind constatarea încetării de drept, prin demisie, a mandatului consilierului local Liviu Dorin Petruțiu se află pe ordinea de zi a unei ședințe extraordinare […]