CS Ocna Mureș a schimbat liniile: R. Bartoș, A. Anghel și Ov. Truță au semnat, nouă plecări din efectiv
Divizionara terță din orașul salin are iarăși o vară agitate în privința alcătuirii lotului cu care va aborda a doua stagiune consecutivă în Liga a 3-a.
După ce și-a asigurat permanența la acest nivel în urma barajului cu CS Iernut, sub comanda lui Gabriel Cotoară, tânărul tehnician ce a bifat un mandat de doi ani, fără a i se mai prelungi contractul, CS Ocna Mureș l-a instalat pe banca tehnică pe Paul Ciucă, cel mai longeviv antrenor din Alba, cu peste șase ani petrecuți la Industria Galda de Jos.
Și, încet încet, “alb-albaștrii” au început să bifeze achiziții, importante pentru acest nivel fotbalistic, mijlocașul D. Lupșan (Unirea Alba Iulia), fundașul Cioplântă (ex-Industria Galda de Jos, nu a evoluat în ultimul an), mijlocașul nigerian Best Tegbo (a jucat câteva meciuri la Unirea Ungheni, în primăvară, și el cu trecut la Industria Galda), atacantul Ceaca (Sănătatea Cluj). De curând, ocnamureșenii au mai realizat alte trei transferuri, respectiv jucătorul de bandă dreapta Robert Bartoș (n. 2002, Viitorul Ardealul Cluj), mijlocașul Ovidiu Truță (2001, ex-CS Zlatna, UTA Arad și Industria Galda de Jos) și portarul Andrei Anghel (n. 2003, a debutat la Industria în ultima etapă a turului, foto, în mov).
Din lotul campionatului precedent au rămas Vl. Ignat, M. Decean, Frențiu, Haiduc, Cl. Marcu, Socaci, Guț, T. Cristea (accidentat de lungă durată), Cioară, Al. Kiraly, Cunțan, Moise, Neșan (n. 2003, a revenit după împrumutul la Inter Singer, Liga a 4-a Mureș). Din efectivul stagiunii trecute, au plecat 9 jucători, după cum urmează: C. Lazăr (în Anglia), G. Goronea (Sticla Arieșul Turda), M. Domșa (CS Universitatea Alba Iulia), Isac și Vădan (Sănătatea Cluj), Chișu (antrenor-jucător Unirea Triteni), Tocu (Industria Galda de Jos), Uță (Spicul Daia Română), Angeru (nu s-a prelungit contractul).
“Suntem în negocieri cu încă trei jucători și sperăm să finalizăm tratativele cât mai repede”, a spus președintele Ioan Paul. Astfel, se poartă tratative cu doi jucători tineri, juniori, din Republica Moldova, ce au câștigat campionatul trecut finala Under 19, cu Academia de Fotbal Viitorul Cluj, chestiunea fiind legată de asigurarea transportului, cazării și meselor.
Eliminată din Cupa României, după 0-2 la Stremț, CS Ocna Mureș a jucat un amical cu Olimpia Aiud, scor 8-2, iar sâmbătă va disputa un nou joc de verificare, pe “Aiudelul” în compania aceluiași oponent (ora 10.30). A mai fost testul de la Cugir (0-2) și în țintar mai sunt prevăzute disputele cu CS Hunedoara (14 august) și returul cu Metalurgistul Cugir (21 august).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Adrenalină pe pârtie: „Cupa de schi Șureanu”, ediția 2025. Competiție open pentru copii de peste 7 ani și adulți
Adrenalină pe pârtie: „Cupa de schi Șureanu”, ediția 2025. Competiție open pentru copii de peste 7 ani și adulți „Cupa de schi Șureanu” este o competiţie open pentru copii cu vârste peste 7 ani și adulți, organizată de către Domeniul Schiabil Șureanu, Șureanu Mountain Sport Center, Școala de Schi Șureanu și Asociația Arbitrilor de Schi […]