Fotbal penal

    Fotbalul, socotit de mulţi ca „sportul rege” a devenit cu timpul o adevărată industrie, deosebit de profitabilă. Păcat însă că în spatele acestui spectacol se fac tot felul de afaceri oneroase. Acest lucru s-a manifestat odată cu alegerea în funcţie de preşedinte al FIFA a brazilianului Joao Havelange şi a atins punctul culminant în mandatul actualului şef al forului de la Zurich, Sepp Blatter. A rămas în istorie stabilirea gazdei Cupei Mondiale din 2006, care a fost hotărâtă de un obscur reprezentat al Oceanici Charlie Demsey pe numele său, un scoţian emigrant în Noua Zeelandă. în vârstă de 80 de ani. Iniţial el a susţinut candidatura Angliei, apoi după eliminarea ţării sale de baştină, a fost „sfătuit” de Sepp Blatter (un nume parcă predestinat afacerilor necurate!!) să treacă în tabăra Africii de Sus. Dacă ar fi votat aşa cum fusese iniţial „instruit”, s-ar fi ajuns la o situaţie de egalitate perfectă, 12-12, între Germania şi Africa de Sud ce s-a petrecut în noaptea dinaintea scrutinului final, când a primit în cameră vizita unor indivizi, nu ştim, dar putem deduce, pentru că octogenarul s-a abţinut, invocând o „presiune intolerabilă” şi nemţii au avut câştig de cauză, 12-11, primind investitura…
Dacă la un asemenea nivel s-au produs fapte de corupţie, atunci de ce să ne mai mirăm că în lumea atât de agitată a soccerului mioritic s-au comis fărădelegi inimaginabile, unele dintre ele ieşind la suprafaţă, cele mai multe însă, au rămas în întunericul penal ce a pus stăpânire pe acest sport. De mai bine de două decenii, fotbalul românesc este condus de două personaje malefice, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, sub aripa cărora      au fost scăpate complet de sub control. Ei au fost cei care au lansat şi susţinut teoria conform căreia România este prea săracă pentru a susţine competiţii fotbalistice la cel mai înalt nivel, singura modalitate de a ieşi din impas ar fi atragerea oamenilor potenţi din punct de vedere financiar. În scurtă vreme în fruntea cluburilor de la noi s-au aşezat oameni mărunţi, unşi cu toate alifiile, care şi-au dat seama că susţinându-i pe cei doi, cu concursul tacit al administratorilor locali şi a fiscului pot obţine un imens capitol financiar şi politic. Rând pe rând au intrat în scenă fraţii Ioan şi Victor Becali, Cristian Borcea, George Becali, George Copos, Gheorghe Neţoiu, Marian Iancu, Ion Nicolae, mulţi dintre ei certaţi cu legea, care au acţionat nestingheriţi.
Timid la început, mai mult sub presiunea  mass-media, procurorii DNA au început să facă puţină lumină în această junglă. Doi foşti preşedinţi ai Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin şi Vasile Avram, dovediţi că au luat mită de la patronii unor echipe, Cornel Penescu (FC Argeş) şi Sorin Ţerbea (FC Tg. Mureş) au fost trimişi în judecată. Apoi, ţinta procurorilor a devenit lotul celor opt, Ioan şi Victor Becali, George Copos, Gheorghe Neţoiu, Cristian Borcea, Gheorghe Popescu, Mihai Stoica şi Jean Pădureanu din aşa-zisul „Dosar al transferurilor”, DNA trimiţându-i în judecată pe data de 2 octombrie 2008. Ei se fac vinovaţi de efectuarea de tranzacţii ilegale la transferul unor jucători la cluburi din străinătate, ceea ce a produs, în perioada 1999-2005, un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna cluburilor Dinamo, Rapid, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi. În concluzia finală, Cristian Anghel a solicitat instanţei dispunerea condamnării cu executare în regim de detenţie a tuturor celor opt inculpaţi, în cazul fraţilor Becali mergând până la 25 de ani!
Săptămâna trecută, în cea de-a 42-a şedinţă, spre surprinderea generală, judecătoarea Geanina Teodorovici, cea care în urmă cu câteva luni l-a achitat şi pe Dumitru Dragomir în dosarul privind construcţia sediului LPF (Stranie coincidenţă, nu?) a hotărât achitarea celor opt. Decizia Tribunalului Bucureşti s-a dat în baza articolului 10, litera A din Codul de Procedură Penală, ceea ce înseamnă că faptele efectiv nu au existat. E ridicol să susţii aşa ceva din moment ce sunt probe zdrobitoare care arată  negru pe alb că, suma reală încasată din Tranferul Jucătorilor în străinătate a fost cu mult mai mare decât cea declarată în ţară.
Concluzia e una singură: ori judecătoarea nu s-a descurcat în păienjenişul de statute şi regulamente fotbalistice, ori procurorii DNA n-au fost destul de convingători. Justiţia din România s-a mai acoperit odată de ridicol…

Dumitru HENEGAR

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI