Rămâi conectat

Ştirea zilei

Primăria comunei Arieşeni organizează a şasea ediţie a „Serbărilor Zăpezii Arieşeni”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Deoarece organizarea primei ediţii a „Serbărilor Zăpezii” în anul 2006 a reprezentat un succes, la eveniment participând peste 8.000 de persoane, numărul acestora crescând de la an la an, Primăria Arieşeni îşi doreşte să ofere participanţilor şi în anul 2011 momente de bucurie şi relaxare, în care distracţia şi buna dispoziţie să reprezinte principalele repere ale acestor zile.
Programul „Serbărilor Zăpezii” va fi unul variat, cu multe surprize, prin care organizatorii doresc să le ofere celor prezenţi la Arieşeni clipe de neuitat, la succesul evenimentului contribuind frumuseţea locurilor şi ospitalitatea oamenilor din zonă. În program sunt incluse spectacole de muzică uşoară şi populară, concursuri de schi şi sanie, hochei pe zăpadă, multe concursuri surpriză, focuri de artificii şi discotecă în aer liber.
Şi în acest an, participanţii se vor bucura de multe premii, acestea constând în costume de schi, tricouri, seturi de şepci, fulare şi mănuşi, hanorace, precum şi alte articole de îmbrăcăminte, cărţi de colorat şi multe alte surprize pentru copii.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

S-a stins din viață profesorul Pienar Traian, o persoană emblematică pentru comunitatea din Vințu de Jos

Ziarul Unirea

Publicat

în

S-a stins din viață profesorul Pienar Traian, o persoană emblematică pentru comunitatea din Vințu de Jos Luni, 01 iulie 2024, s-a stins din viață, profesorul Pienar Traian din Vințu de Jos, o persoană emblematică pentru comunitatea locală a comunei. ”Ne cedează sufletele rând pe rând, iar noi cei ce izbăvim, rămânem în această lume tot […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea