Duminică, la Unirea, ora 18.00, finala Cupei României | Voința Stremț – CS Universitatea Alba Iulia, luptă pentru trofeu
Faza județeană a Cupei României se va disputa duminică, 18 iulie, de la ora 18.00, pe modernizata arenă din comuna Unirea. Se vor bate pentru trofeu Voința Stremț și CS Universitatea Alba Iulia într-o reeditare a finalei din 2019, de pe “Cetate” (ultima finală care s-a jucat), în care stremțenii au dat lovitura, au furnizat o imensă surpriză și au câștigat primul trofeu (studenții au înregistrat atunci întâiul eșec din istorie, 1-2, dublă Epure, respectiv Negrea).
Deci este clar că formația din Cetatea Marii Uniri își dorește revanșa în ultimul act al competiției “KO”, ce a pus punct după un an și jumătate pauzei cauzată de pandemie în fotbalul amator din județ.
“Sper să fie un meci atractiv pentru spectatori, un adevărat spectacol, iar victoria să revină celei mai bune echipe. Pentru CSU Alba Iulia ar fi un lucru notabil să cucerească trofeul”, a declarat Mihai Manea, ce nu se poate baza pe apărătorul I. Neag. “Principalul” CSU Alba Iulia este la a treia finală din carieră, câștigând una (cu Europa Alba Iulia, în 2011) și pierzând alte două (cu Performanța Ighiu, în 2012, și Mureșul Vințu de Jos, în 2015).
“Avem încredere înaintea finalei, cu toate că CSU reprezintă o forță. Grupul de jucători are valoare, foame de performanță, există argumente pentru a spera într-un succes. Ținând cont de valorile apropiate ale adversarelor, totul depinde de ziua de moment”, a spus Ioan Ilie, antrenor ce a mai cucerit Cupa României, în anii 2000, cu Rapid CFR Teiuș, în sezonul în care feroviarii au acces în eșalonul terț.
Comparativ cu 2019, mai sunt prezenți în cele două distribuții, Al. Juncan, Epure, Trifa, Goangă, N. Pop, G. Cerghedean, Rancea, Mara, Cetean (la Voința Stremț, atunci antrenor Ioan Marcu), respectiv I. Neag și M. Domșa (la CSU Alba Iulia), în vreme ce N. Oprița a ajuns între timp la Voința.
*Voința poate face dubla
Trecând în revistă învingătoarele din Cupa României, faza județeană, din ultimul deceniu, se remarcă faptul că doar Performanța Ighiu (2013 și 2015) a izbutit să câștigte în două rânduri trofeul, iar Voința Stremț are această oportunitate duminică. Câștigătoarea va reprezenta Alba în faza întâi a Cupei României, la nivel național, în 28 iulie, contra unei echipe din Liga a 3-a. În 2019, finala Cupei României, faza județeană, a revenit pe “Cetate”, după o pauză de 4 ani, precedentul joc de acest gen fiind Performanța Ighiu – Mureșul Vințu de Jos, scor 3-0, în 2015. Finalele din anii anteriori s-au disputat la Galtiu – în 2018 (Sportul Petrești – Transalpina Șugag, scor 3-2), Cugir – în 2017 (Șurianu Sebeș – Spicul Daia Română, scor 6-0) și Ocna Mureș – 2016 (Hidromecanica Șugag – Viitorul Sîntimbru, scor 0-1) și 2014 la Galda de Jos (Inter Ciugud – Dalia Sport Daia Română 1-0). Lista ultimelor câștigătoare: CS Zlatna (2009), Mureșul Oarda de Jos (2010), Europa Alba Iulia (2011), Arena Alba Iulia (2012), Performanța Ighiu (2013, 2015), Inter Ciugud (2014), Viitorul Sântimbru (2016), Șurianu Sebeș (2017), Sportul Petrești (2018), Voința Stremț (2019).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Adrenalină pe pârtie: „Cupa de schi Șureanu”, ediția 2025. Competiție open pentru copii de peste 7 ani și adulți
Adrenalină pe pârtie: „Cupa de schi Șureanu”, ediția 2025. Competiție open pentru copii de peste 7 ani și adulți „Cupa de schi Șureanu” este o competiţie open pentru copii cu vârste peste 7 ani și adulți, organizată de către Domeniul Schiabil Șureanu, Șureanu Mountain Sport Center, Școala de Schi Șureanu și Asociația Arbitrilor de Schi […]