Rămâi conectat

Sport

Cu un nou antrenor, Paul Ciucă, CS Ocna Mureş începe pregătirea pentru al doilea sezon consecutiv în Liga a 3-a

Dan HENEGAR

Publicat

în

CS Ocna Mureş începe în această seară pregătirea pentru al doilea sezon consecutiv pe a treia scenă, cu un nou antrenor pe banca tehnică.

După şase veri în care a condus antrenamentele estivale ale divizionarei terţe din Galda de Jos, Paul Ciucă a preluat gruparea din oraşul salin, urmând să fie ajutat de Romeo Arinar (singurul care a mai rămas din componenţa băncii tehnice a sezonului trecut). Până la primul joc oficial, în 28 iulie, în Cupa României, noul “principal” a prevăzut un ritm de trei antrenamente săptămânale. Ciucă, cel mai longeviv antrenor din judeţ, cu peste 6 ani petrecuţi la Industria Galda de Jos, este la a doua aventură din carieră la o echipă de Liga a 3-a din Alba, având la îndemână un efectiv compus din numeroşi jucători pe care i-a mai pregătit în “galben-albastru” (Frenţiu, Haiduc, Cioară, Cunţan, D. Lupşan, Cioplântă).

Ultimii ani au însemnat pentru “alb-albaştri” o navetă între Liga a 3-a şi Liga a 4-a, cu două promovări (2018, 2020), o retrogradare (2019) şi ultimul campionat în care s-a realizat salvarea de la retrogradare (prin barajul cu CS Iernut) sub comanda lui Gabriel Cotoară, căruia nu i s-a mai propus prelungirea contractului.

*Tegbo, al treilea transfer

Până în prezent sunt rezolvate transferurile lui D. Lupşan (Unirea Alba Iulia) şi Cioplântă (nu a jucat în ultimul an), ambii foşti elevi ai lui Ciucă la Industria, în trecut. Aproape semnat (negocierile sunt se apropie de un acord) este şi nigerianul Best Tegbo (şi el în toamna trecută la Galda), mijlocaş curtat de ocnamureşeni şi în iarnă, când a preferat însă să ajungă la Unirea Ungheni (unde a stat puţin timp). Va reveni Neşan, după împrumutul la Inter Singer (Liga a 4-a Mureş) şi, după toate probabilităţile, şi Bartoş (de la Viitorul Cluj, a mai jucat la CS Ocna Mureş în prima parte a campionatului anterior), ambii juniori, pentru capitolul jucătorilor “under”, unde ocnamureşenii mai contează pe Cunţan, Al. Kiraly şi Moise. Certe sunt plecările a trei jucători: G. Goronea (Sticla Arieşul Turda), M. Domşa (CSU Alba Iulia) şi C. Lazăr (în Anglia).

Nesigură este situaţia altor trei jucători, Angeru, Cl. Marcu şi Tocu, cărora nu li s-a propus, pentru moment, continuarea colaborării, în aceeaşi situaţie fiind şi Isac (împrumutat în primăvară de la Sănătatea Cluj) sau Vădan. Posibila venire a unui contingent de la Sănătatea Cluj, echipă ce va miza doar pe tineri, nume precum D. Bucur, Ciupe, D. Matei sau Ceaca, nu s-a concretizat, pretenţiile acestora fiind considerate peste posibilităţile clubului ocnamureşean.

Sunt stabilite 5 jocuri de verificare, duble cu Olimpia Aiud (24 iulie şi 7 august), Metalurgistul Cugir (31 iulie şi 21 august), respectiv un joc cu CS Hunedoara (14 august).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Vineri, 16 august, se inaugurează Baza Sportivă de Tip I de la Zlatna-Pătrângeni

Dan HENEGAR

Publicat

în

Vineri, 16 august, se inaugurează Baza Sportivă de Tip I de la Zlatna-Pătrângeni La finele săptămânii, se inaugurează o nouă Bază Sportivă de Tip I, aceea de la Zlatna-Pătrângeni, prima de acest gen din Munții Apuseni. Astfel, județul Alba se bucură în ultimul an de cinci noi asemenea baze sportive finalizate la Alba Iulia („Micești”), […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea