Rămâi conectat

Ştirea zilei

PERCHEZIȚII ale polițiștilor din Alba, la persoane bănuite de înșelăciune prin metoda „Accidentul”. Suspecții, 5 bărbați încarcerați într-un penitenciar din țară

Ziarul Unirea

Publicat

în

Polițiștii din Alba Iulia au efectuat două percheziții, în cursul zilei de joi, 8 iulie, pentru documentarea activității infracționale a 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 32 și 38 de ani, bănuiți de înșelăciune, prin metoda „Accidentul”, care, în prezent, sunt încarcerați într-un penitenciar din țară.

Ieri, 8 iulie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au efectuat 2 percheziții domiciliare, pentru documentarea activității infracționale a 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 32 și 38 de ani, bănuiți de înșelăciune, prin metoda „Accidentul”, care, în prezent, sunt încarcerați într-un penitenciar din țară.

Din cercetări a reieșit că, în seara de 9 iunie a.c., ar fi apelat, din penitenciar, o femeie, de 72 de ani, din Alba Iulia, sub pretextul că ar fi reprezentanți ai unui spital, iar fiica acesteia ar fi fost victima unui accident rutier grav și i-ar fi solicitat 24.000 de euro, în vederea acoperirii unor costuri medicale.

Pentru a determina femeia să le ofere banii, unul dintre bărbați și-ar fi schimbat tonalitatea vocii și ar fi susținut este fiica victimei, confirmându-i cele prezentate, motiv pentru care aceasta a dat curs solicitării și a înmânat, unor persoane, care s-au prezentat la domiciliul ei, 25.246 de euro.

Pentru documentarea și probarea activității infracționale, ieri, 8 iulie, polițiștii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, au efectuat două percheziții domiciliare, în județele Constanța și Caraș-Severin, în urma cărora au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, diferite mijloace de comunicații.

Polițiștii din Alba Iulia au fost sprijiniți de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Unității Centrale de Analiză a Informației, precum și ai inspectoratelor de poliție județene Constanța și Caraș-Severin.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale, identificarea tuturor persoanelor implicate și recuperarea prejudiciului


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

SCANDAL în cartierul ”Lumea Nouă” din municipiul Alba Iulia: Un bărbat REȚINUT și o femeie sub control judiciar după ce au înjurat polițiștii. De la ce a pornit totul

Ziarul Unirea

Publicat

în

SCANDAL în cartierul ”Lumea Nouă” din municipiul Alba Iulia: Un bărbat REȚINUT și o femeie sub control judiciar după ce au înjurat polițiștii. De la ce a pornit totul Un bărbat a fost reținut duminică, 20 iulie 2024, iar o femeie a fost plasată sub control judiciar în urma unui scandal iscat în cartierul ”Lumea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea