Se joacă fotbal și în Alba după 469 de zile: CIL Blaj – Kinder Teiuș 1-2 (0-2), în Cupa României
CIL Blaj – KInder Teiuș, scor 1-2 (0-2), contând pentru Cupa României, a fost primul meci care s-a disputat în Alba, la nivelul fotbalului amator, după o pauză îndelungată, de mai bine de 15 luni, mai precis 469 de zile, cauzată de pandemia de coronavirus.
Partida din Gupa A a Cupei României, faza județeană, s-a jucat la Crăciunelu de Jos, iar trupa vizitatoare s-a impus cu scorul de 2-1 (2-0), goluri marcate de D. Stanciu (21) și B. Ștef (45), respectiv Ciugudean (90.
*Emoții cu Cătălin Manciulea!
O fază ce a produs emoții celor prezenți s-a produs în minutul 73, când portarul Cătălin Manciulea (fost la Industria Galda de Jos, acum la Kinder) a acuzat o comoție cerebrală, fiind nevoie de prezența ambulanței SMURD la fața locului. În cele din urmă, după investigații medicale, portarul grupării din Teiuș și-a revenit și s-a alăturat coechipierilor după încheierea partidei.
O altă dispută, din Grupa B, CS Universitatea Alba Iulia – Inter Ciugud a fost reprogramată pentru miercuri, 23 iunie, la Ciugud (în loc de terenul secund al Stadionului “Cetate”).
Sunt 5 echipe din cel de-al 4-lea eșalon prezente în competiția “KO”, în fapt grupările ce au pretenții în ediția viitoare a Ligii a 4-a, ce va debuta probabil în august, în funcție de numărul de echipe. Dar în același timp Kinder Teiuș vrea să realizeze o figură frumoasă sub comanda lui Horațiu Rusu, intenționând să abordeze Liga a 4-a (la cerere) în campionatul următor. Inimoasele Limbenii Limba și Inter Ciugud (Liga a 5-a) merită aprecieri pentru că s-au înscris, ultima contând în teren pe antrenorii Unirii Alba Iulia Adrian Bicheși și Mircea Oprea. În cele din urmă, au rămas opt echipe înscrise în Cupa României, ediția 2021/ 2022, faza județeană, după ce Gaz Metan Valea Lungă și Hidromecanica Șugag, s-au răzgândit. S-au format două grupe, la finele cărora primele două clasate vor disputa semifinalele, în sistem încrucișat, duminică, 11 iulie (ora 17.00), iar finala este prevăzută o săptămână mai târziu, în 18 iulie, la aceeași oră, în premieră, pe moderna arenă din Unirea.
Dar iată programul meciurilor:
*Grupa A: *duminică, 20 iunie, ora 18.30: CIL Blaj – Kinder Teiuș (la Crăciunelu de Jos), Voința Stremț – Limbenii Limba; *duminică, 27 iunie, ora 18.00: Voința Stremț – Kinder Teiuș, Limbenii Limba – CIL Blaj (la Ciugud); *duminică, 4 iulie, ora 18.00: Kinder Teiuș – Limbenii Limba, CIL Blaj – Voința Stremț (la Crăciunelu de Jos);
*Grupa B: *luni, 21 iunie, ora 18.30: Viitorul Sântimbru – Inter Unirea (la Galtiu); *miercuri, 23 iunie, ora 18.30: CSU Alba Iulia – Inter Ciugud (la Ciugud); *duminică, 27 iunie, ora 18.00: Inter Unirea – Inter Ciugud, Viitorul Sântimbru – CSU Alba Iulia (la Galtiu); *duminică, 4 iulie, ora 18.00: CSU Alba Iulia – Inter Unirea (locație nestabilită momentan), Inter Ciugud – Viitorul Sântimbru (la Ciugud).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia a susținut un triunghiular în Slovenia, la Rogla, întâlnind ND Gorica (remiză, 1-1) și CSM Reșița (eșec, 0-1). După ce amicalul cu NK Bistrica a fost anulat, uniriștii au susținut două teste a câte 45 de minute în aceeași zi, obținând rezultate de apreciat în fața unor oponenți din eșalonul superior. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Ilie 2024. Câți români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Prooroc Ilie
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
Legenda Sfântului Ilie, aducătorul de ploi, căruţaşul cerului care fulgeră şi trăzneşte
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de SFANTUL Ilie 2024. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje cu URARI de ”La mulți ani” de Sfântul Ilie 2024. Felicitări și idei de mesaje pentru sărbătoriți
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Cui îi spunem „La mulţi ani” de Sfântul Ilie 2024. Ce nume se sărbătoresc pe 20 iulie