UPDATE: Bărbat din Valea Vinţului găsit decedat pe terenul pe care l-a incendiat
Potrivit IPJ Alba, un barbat de 72 de ani a fost gasit decedat pe un teren pe care l-a incendiat, aflat in localitatea Valea Vinţului.
UPDATE: Din primele cercetări, poliţiştii au constat că joi seara septuagenarul a dat foc vegetaţiei uscate de pe un teren din Valea Vinţului şi nu s-a mai întors acasă. Pompierii au interevenit pentru stingerea flăcărilor scăpate de sub control, dar afară fiind întuneric nu l-au găsit prin zonă pe bărbat.
Familia vârstnicului credea că acesta nu a revenit acasă pentru că s-a ascuns, speriat fiind de faptul că a scăpat focul de sub control. Vestea teribilă că acesta nu se va mai întoarce niciodată a venit ieri dimineaţă, când Poliţia a reluat căutările şi l-a găsit pe bărbat decedat în incendiului. Cea mai probabilă cauză a morţii este intoxicaţia cu fum sau arsurile suferite de victimă, însă râmâne în sarcina medicilor legişti să stabilească acest lucru. Cercetările poliţiştilor continuă pentru a stabili exact condiţiile în care s-a produs nenorocirea.
În urmă cu doar trei săptămâni alte două persoane, o femeie de 80 de ani din satul Totoi, comuna Sântimbru şi un bărbat de 68 de ani, din satul Limba, comuna Ciugud au murit în condiţii similare din cauza incendiilor de vegetaţie uscată pe care le-au scăpat de sub control.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Curier Județean
Jandarmii din Alba, în mijlocul participanților la Târgul de Fete de pe Muntele Găina: Ce recomandări au pentru participanți
Jandarmii din Alba, în mijlocul participanților la Târgul de Fete de pe Muntele Găina: Ce recomandări au pentru participanți Acest sfârșit de săptămână este unul deosebit pentru locuitorii Munțiilor Apuseni și pentru toți turiștii prezenți în această perioadă în zonă pentru că în aceste zile se desfășoară Târgul de Fete de pe Muntele Găina, cea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Ilie 2024. Câți români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Prooroc Ilie
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
Legenda Sfântului Ilie, aducătorul de ploi, căruţaşul cerului care fulgeră şi trăzneşte
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
Mesaje de SFANTUL Ilie 2024. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje cu URARI de ”La mulți ani” de Sfântul Ilie 2024. Felicitări și idei de mesaje pentru sărbătoriți
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
Cui îi spunem „La mulţi ani” de Sfântul Ilie 2024. Ce nume se sărbătoresc pe 20 iulie