Blaj: Maraton de vaccinare, cu serul Pfizer, în acest weekend, la Tiur, Mănărade și Petrisat
În acest weekend vor fi reluate acțiunile de tip „maraton de vaccinare” cu serul Pfizer în localitățile aparținătoare municipiului Blaj (Tiur, Mănărade și Petrisat), destinate în special persoanelor care s-au imunizat cu prima doză în aceste localități, în urmă cu trei săptămâni.
Pot însă participa și toți cei care doresc să se imunizeze cu prima doză de vaccin Pfizer, indiferent de localitatea în care domiciliază, fără programare, doar cu buletinul de identitate. Minorii care au împlinit vârsta de 12 ani se pot prezenta la vaccinare doar însoțiți de un părinte sau de reprezentantul legal. De asemenea, persoanele care trebuie să efectueze rapelul pot alege și alte centre de vaccinare pentru efectuarea acestuia.
Vaccinările din cele trei localități aparținătoare municipiului Blaj vor avea loc după următorul program:
– vineri, 11 iunie, între orele 11:00 și 18:00, la Căminul Cultural Tiur;
– sâmbătă, 12 iunie, între orele 11:00 și 16:00, la Căminul Cultural Mănărade;
– duminică, 13 iunie, între orele 15:00 și 19:00, la Căminul Cultural Petrisat.
În urmă cu trei săptămâni, 213 persoane s-au vaccinat în cadrul evenimentelor de tip „maraton de vaccinare”, cu serul Pfizer, organizate la Tiur, Mănărade și Petrisat. La Tiur s-au vaccinat 75 de persoane, la Mănărade au fost vaccinate 78 de persoane, iar la Petrisat au fost imunizate 60 de persoane.
Vaccinarea împotriva SARS-COV-2 în cele trei localități aparținătoare este organizată de Primăria Municipiului Blaj, Direcția de Sănătate Publică Alba și Spitalul Municipal Blaj.
Vă reamintim, la Centrul Cultural „Iacob Mureșianu” Blaj, centru de vaccinare împotriva SARS-COV-2, persoanele care doresc să se imunizeze cu serul Pfizer o pot face fără programare, zilnic între orele 08:00 – 20:00. Numărul de telefon al centrului de vaccinare de la Blaj este 0712-010.365.
Autoritățile blăjene invită locuitorii să se vaccineze pentru a crește gradul de imunizare a populației împotriva SARS-COV-2 la nivelul comunității, vaccinarea fiind singura cale de revenire la normalitate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Curier Județean
INCENDIU la un garaj din Ocna Mureș: Intervin pompierii cu trei autospeciale Un incendiu a izbucnit sâmbătă noaptea, în jurul orei 22.00, la o anexă gospodărească din Ocna Mureș. Intervin pompierii cu trei autospeciale. Citește și: INCENDIU la o locuință din Stremț: Intervin pompierii cu trei autospeciale Detașamentul de pompieri Aiud intervine cu trei autospeciale […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Ilie 2024. Câți români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Prooroc Ilie
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
Legenda Sfântului Ilie, aducătorul de ploi, căruţaşul cerului care fulgeră şi trăzneşte
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de SFANTUL Ilie 2024. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje cu URARI de ”La mulți ani” de Sfântul Ilie 2024. Felicitări și idei de mesaje pentru sărbătoriți
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Cui îi spunem „La mulţi ani” de Sfântul Ilie 2024. Ce nume se sărbătoresc pe 20 iulie