FOTO ȘTIREA TA | Primarul Gabriel Pleșa invitat de cetățenii din Micești să „dea o tură” cu autobuzul. „Călătorim precum sardinele într-o conservă”
FOTO ȘTIREA TA | Primarul Gabriel Pleșa invitat de cetățenii din Micești să „dea o tură” cu autobuzul. „Călătorim precum sardinele într-o conservă”
Locuitorii cartierului Micești din Alba Iulia sunt nemulțumiți de faptul că o cerere depusă la Primăria Municipiului Alba Iulia, adresată primarului Gabriel Pleșa, nu și-a găsit rezolvare până în prezent. Aceasta a fost depusă la registratura primăriei și a primit numărul de ordine 57348, în data de 20.05 a anului curent.
„De când a fost depusă cererea nimeni, dar absolut nimeni, nu a venit să verifice măcar dacă situația semnalată de noi este una reală. Înteleg că există situații în care, probabil, anumiți cetățeni solicită lucruri exagerate, dar este departe de a fi cazul acum. Noi cerem doar să putem să călătorim într-o manieră decentă.
M-aș fi așteptat ca cineva să vină, măcar odată, să numere persoanele ce călătoresc cu autobuzul de dimineață, cel cu plecare la ora 07:25. De acolo de la birou lucrurile poate par să fie în regulă, dar noi circulăm dimineața precum sardinele într-o conservă, de distanțare fizică nici nu se pune problema.”, declară pentru ZiarulUnirea.ro un cetățean din Micești.
Citește și : FOTO ȘTIREA TA | Locuitorii cartierului Micești : solicităm reintroducerea cursei Alba Iulia – Centru – Ampoi 3 – Micești și retur ( linia 110 ), cu plecare la ora 06:50
„Noi, cei care locuim în Micești, plătim taxe și impozite la fel cum plătesc oamenii ce locuiesc în centrul orașului, suntem cartier din Alba Iulia. Am citit ieri pe internet, chiar în ziarul dumneavoastră, că primăria a dat în primele patru luni ale anului 2021 aproape 1,5 milioane de euro pentru serviciul de transport public în comun și mă întreb : noi chiar suntem cantitate neglijabilă? Nu merităm să ajungem și noi la muncă și copiii noștri la școală într-o manieră normală?
Oamenii de aici din zonă l-au votat pe domnul primar, chiar foarte mulți, nimeni nu așteaptă o răsplată pentru asta, doar ne-am făcut o datorie civică față de oraș și de țară, dar să îmi spună mie cineva: cum pot eu, spre exemplu, să respect normele de distanțare ce se cer acum cu COVID-ul ăsta? Să nu mai ajung la timp la muncă? Să îi explic la copilul meu că mai bine întârzie la scoală? Nu e normal să se pună la dispoziție condiții?”, declară un semnatar al cererii adresate primarului Gabriel Pleșa pentru ZiarulUnirea.ro
Citește și : DOCUMENT | Serviciul de transport public din Municipiul Alba Iulia a fost subvenționat cu aproape 1 milion de euro, în primele patru luni ale anului 2021
„Cererea noastră nu este una absurdă, ea vine dintr-o necesitate. Este necesară o cursă cu plecare la 06:50 fiindcă cea de la 07:25 este supraaglomerată. Au fost deja scoase trei autobuze, iar noi, în momentul de față, am propus chiar și eliminarea unei curse dintre orele 11:00 și 14:00, când mijloacele de transport în comun pe linia 110 nu sunt așa aglomerate. În schimb să mai fie adăugat încă un autobuz cu plecare de dimineață la ora 06:50, astfel încât să putem să călătorim normal, asta este tot ce cerem: normalitate!
Să vină domnul primar să petreacă o dimineață cu noi, să călătorească cu autobuzul pe ruta Alba Iulia – Centru – Ampoi 3 – Micești și retur ( linia 110 ), să îi vadă și dânsul pe cei mici îngrijorați că nu ajung la timp la scoală, pe adulți cum se tem că au să întârzie la muncă, cum este imposibil să respecți dinstanțarea și normele impuse în prezent de COVID.
Traficul este și el o problemă, se circulă greoi prin oraș. Vă rog să vă imaginați ce se întâmplă în autobuz odată ce aceasta a intrat în Alba Iulia și pe lângă cetățenii din Micești mai urcă și alții cu aceleași necesități, ce au la fel ca și noi treabă, sau tineri ce vor să ajungă la scoală.”, declară un cetățean din Micești, contactat de ZiarulUnirea.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea Ta
FOTO ȘTIREA TA | ACCIDENT în Alba Iulia: Două mașini s-au tamponat în giratoriul de pe Calea Moților
ACCIDENT în Alba Iulia: Două mașini s-au tamponat în giratoriul de pe Calea Moților Un accident rutier, cu două autoturisme implicate, a avut loc marți seara, în jurul orei 18.00, în Alba Iulia, pe Calea Moților. Citește și: VIDEO | ACCIDENT rutier în Alba Iulia: O persoană rănită, în urma coliziunii dintre două autoturisme în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi