Valeriu Gheorghiță: „Durata și intensitatea valului patru depind de cât de bine vom fi protejați la nivel de colectivitate”
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid, avertizează că deși cifrele sunt încurajatoare, nu trebuie să ne relaxăm, deoarece vine cel de-al patrulea val al pandemiei. Acesta susține că durata dar și intensitatea acestui nou val depinde de modul în care populația înțelege să se protejeze.
„Ne așteptăm la un val 4 și durata și intensitatea valului 4 depind de cât de bine vom fi protejați la nivel de colectivitate. Tocmai de aceea, e important să înțelegem că nu a trecut această pandemie, virusul este în continuare circulant și riscul tulpinilor virale mutante este crescut, atâta vreme cât încă avem populație susceptibilă la boală.
Datele din Marea Britanie ne arată că persoanele nevacinate au un risc crescut de 20 ori să facă boala, mai ales tulpina indiană, denumită Delta. Din fericire, vaccinurile actuale au eficiență pe toate tulpinile mutante”, a declarat Valeriu Gheorghiță, potrivit Știrilor B1 TV, prezentate de Dan Gabor.
„Preocuparea noastră imediată este de a aduce vaccinul mai aproape de oameni, mai aproape de beneficiari, mai ales în mediu rural, unde astăzi sunt echipe mobile, care vaccinează și care pot să ofere acest beneficiu către sute de persoane în mediul rural.
Mă bucur că aceste centre mobile au succes. De altfel, țin legătura cu colegii mei din teritoriu și îmi transmit că în fiecare zi sunt vaccinate câteva sute de persoane în aceste localități din mediul rural”, a mai afirmat Gheorghiță.
Sursa: b1.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Pacienții asigurați în sistemul de sănătate ar putea beneficia de un nou drept: Ce presupune terapia durerii
Pacienții asigurați în sistemul de sănătate ar putea beneficia de un nou drept: Ce presupune terapia durerii Pacienții asigurați în sistemul de sănătate se vor bucura de un nou drept – terapia durerii, potrivit unui proiect de lege aflat la Senat. Deși extrem de supărător, simptomul a fost neglijat până acum pentru că tratamentul bolii […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Actualitateacum 14 ore
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi