Rămâi conectat

Ştirea zilei

Importurile de alimente ocupă tot mai mult piaţa românească

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Preţurile mari la furaje şi lipsa unor pieţe sigure de desfacere determină tot mai mulţi fermieri să renunţe la a mai creşte animale în propria gospodărie, este de părere dr. Ioan Dîrzu, preşedintele PSD Alba. „Din păcate măsurile care ar trebui să vină din partea Guvernului lipsesc, ceea ce face ca de la an la an efectivele de animale să fie tot mai puţine. În urmă cu 2 ani, laptele din UE era foarte ieftin, acum e la un preţ real. Nesubvenţionarea laptelui este o mare gafă a guvernanţilor. Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a acordat subvenţii pentru crescătorii de vaci din zona montană, dar aşa cum se întâmplă şi la noi în Apuseni, localnicii cresc foarte puţine vaci şi ele dau cam 5 – 6 litri de lapte pe zi. Prin urmare, ar fi trebuit acordate subvenţii, în zonele montane, pentru vaci de carne, iar la şes pentru vacile de lapte. Se ştie că e nevoie de 4 – 6 ani pentru ca o vacă să devină competitivă din punctul de vedere al calităţii. Totodată, e îngrijorător faptul că în ceea ce priveşte consumul de lapte, ţara noastră este cu aproape 40 la sută în urma UE. În supermarketurile din ţara noastră, preţul laptelui a crescut şi va mai creşte în primăvară cu 5-7 procente. Deşi odată consumam cu preponderenţă produsele autohtone, acum am ajuns ca majoritatea alimentelor românilor să vină de dincolo de graniţele ţării noastre, mai ieftine decât cele din România. Importăm aproape 90 la sută din carnea de vită, 75 la sută din carnea de porc, 40 la sută din carnea de pasăre pe care o consumăm şi 35 la sută din laptele aflat pe pieţele româneşti. La lapte importul înregistrează o creştere accentuată şi, dacă guvernanţii nu vor veni cu măsuri importante pentru a sprijini crescătorii de animale, anul viitor jumătate din laptele din ţara noastră va fi din import”, susţine Ioan Dîrzu. El este de părere că acum crescătorii de animale nu mai au nici putere şi nici resurse pentru a mai creşte animale. Şi pâinea noastră cea de toate zilele a ajuns să coste tot mai mult. În timp ce sindicaliştii din agricultură ne avertizează că România va rămâne fără grâu din producţia internă, oficialii din Ministerul Agriculturii ne liniştesc: avem suficient grâu până la viitoarea recoltă, dar ţara noastră nu poate aplica măsuri protecţioniste pe piaţa grâului pentru că trebuie să respecte principiile UE. „Pâinea s-ar putea scumpi din nou, cu 15 la sută, acesta fiind efectul dezinteresului statului, care ar fi trebuit să asigure cantitatea de care ţara noastră are nevoie. În aceste condiţii, preţul pâinii va fi stabilit de piaţă şi fiecare român va cumpăra pâinea pe care şi-o va permite. În lipsa unei politici agricole serioase am ajuns ca importurile să ocupe tot mai mult piaţa românească, iar producătorii autohtoni sunt nevoiţi să facă eforturi mari pentru a fi competitivi, pentru a se menţine pe linia de plutire”, a precizat Dîrzu. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

S-a stins din viață profesorul Pienar Traian, o persoană emblematică pentru comunitatea din Vințu de Jos

Ziarul Unirea

Publicat

în

S-a stins din viață profesorul Pienar Traian, o persoană emblematică pentru comunitatea din Vințu de Jos Luni, 01 iulie 2024, s-a stins din viață, profesorul Pienar Traian din Vințu de Jos, o persoană emblematică pentru comunitatea locală a comunei. ”Ne cedează sufletele rând pe rând, iar noi cei ce izbăvim, rămânem în această lume tot […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea