Amintiri din copilărie din Apuseni: „Odată duse vacile amunte, nu-mi mai ardea de școală, numa’ la Călineasă îmi stătea gându'”

Amintiri din copilărie din Apuseni: „Odată duse vacile amunte, nu-mi mai ardea de școală, numa’ la Călineasă îmi stătea gându'”

De 1 iunie, Ziua Copilului, o moață cu grai dulce și cu har la povești, își aduce aminte de copilăria petrecută pe plaiurile din Țara Moților, de vremea când abia aștepta sfârșitul școlii ca să poată merge la munte, „la mutătură”. Povestea aduce aminte de vremuri arhaice, când timpul trecea parcă altfel pentru copii printre oameni harnici, brazi, clopote și mirosul de fân.

„Abia apucam să găt școala, să mă duc amunte. Nu mă durea capu’ nici de premii ori serbări, da’ nici de note. Și-nvățam bine, că mă trudeam să hiu pintră primii, de dragu’ mamii și-a tatii, că vedeam cât trudesc să mă știe bine. Da’ odată duse vacile amunte, nu-mi măi ardea de școală, numa’ la Călineasă îmi stătea gându’.

Nu măi aveam haznă nici de mâncare. Nici de nimnic. Rămâneam acasă cu buna și moșu. Clea de prin 20 Mai, până să găta școala. Aveam noroc că mă lua moșu cu el la atelier, după ce mă guream. Și-mi măi petreceam aclo, cântând în frunză. El văsărea ori lucra pe câte-o ușă ori fereastă.

Țâu’ minte că porneam dimineața cătă școală, c-on văr de-a meu. Și clea pin fagi, începea cucu să cânte. Ei, Doamne, de câte ori m-o bufnit plânsu’, da’ mi-era groază să-i spui. El era măi dârz. Da’ amândoi abia apucam să mem amunte, că aclo era lumea noastră.

Când era ultima zi de școală, sâmțeam că nu măi ating pământul, de bucurie. Și nu de groaza școlii, ci de doru’ muntelui. Așa guream plaiu’ înăpoie, de nici nu răsuflam. Când ajungeam acasă, trimesese tata vorbă că urlă în cee zi. Ne ducea pe tăți amunte.

Hurduca ștrafu’ prin pietre, de-ți părea că-ți sare mintea de la loc. Stăteam pe spate, pe țolu cu fân, și mă uitam cătă cer. Numa’ umblau norii. Eram așa fericită, că-mi părea că nu vreau să să găte drumu. Sâmțeam mirosu’ cailor, auzeam potcoavele prin pietre și clopotele cum se îngână, mereuaș. Și mirosu’ dulce de fân.

„- Doamne-ajută, măi Rovine! No, te gui încet?”
„- Ie, măi Cornel, gui poșoii aieștea amunte, că școala s-o gătat și li dor!” Poșoii, eram noi.” scrie talentata moață pe facebook.

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---