Rămâi conectat

Ştirea zilei

Poarta a III-a a Cetăţii Alba Carolina

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Cel mai reprezentativ element de fortificaţie militară din ansamblul fortificaţiilor militare ce cuprind Cetatea Bastionară de tip VAUBAN „ALBA CAROLINA” din municipiul ALBA IULIA, este POARTA a III-a a Cetăţii. Caracterizată prin monumentalitatea formei arhitecturale şi mulţimea decoraţiei sculpturale, POARTA a fost concepută de către proiectanţii ei atât ca element de fortificaţie, dar mai ales ca simbol al puterii habsburgice în TRANSILVANIA. Situată la mijlocul CURTINEI ce desparte Bastionul EUGENIU DE SAVOIA de Bastionul CAPISTRANO, pe partea de est a Cetăţii, POARTA a III-a este cel mai monumental OBIECTIV TURISTIC de pe TRASEUL PORŢILOR CETĂŢII. Având forma unui edicul prismatic, construcţia dezvoltă la bază în secţiune orizontală spaţiul central de acces, care conţine şi mecanismul de ridicare a podului mobil, fiind flancat de o parte şi de alta de câte o cameră de gardă. În faţă, peste şanţul central, este amplasat podul ridicător. La partea superioară a PORŢII, de la nivelul terasei se dezvoltă pe verticală ANSAMBLUL STATUAR CAROL al VI-lea care include şi „CELULA LUI HOREA”. Bogăţia decoraţiei sculpturale îşi găseşte originea pe de o parte în temele iconologice ale barocului Austriac, dar în acelaşi timp glorifică puterea Imperiului austriac şi vitejia împăratului în luptele cu Imperiul Otoman.
Monumentul a beneficiat de ample şi deosebite lucrări de consolidare, restaurare, conservare şi punere în valoare, finanţate de către MINISTERUL CULTURII ŞI PATRIMONIULUI NAŢIONAL, prin grija PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI ALBA IULIA, între anii 1998-2009.
Lucrările de restaurare au cuprins patru obiective respectiv: lucrări de consolidare a construcţiei, izolaţie, refacere a terasei şi a camerelor de gardă; lucrări de consolidare, restaurare, reconstituire şi conservare a componentelor artistice de piatră; lucrări de realizare a podului mobil şi lucrări de restaurare a zidului de la CURTINĂ. Complexitatea lucrărilor de intervenţie pe de o parte, iar pe de altă parte efortul financiar mare al finanţatorului au determinat durata mai mare a derulării lucrărilor pe şantier.
Astăzi, POARTA a III-a a Cetăţii este pusă în valoare în cadrul unui TRASEU TURISTIC deosebit, având funcţionalitate prin serviciul activ al GĂRZII MEDIEVALE, care asigură atât serviciul de pază, cât şi spectacolul, culoarea şi viaţa la POARTĂ prin SCHIMBUL DE GARDĂ. Totodată CAMERELE DE GARDĂ adăpostesc şi sediul corpului de infanterie al GĂRZII. Pe lângă POARTA cu acces pe terasă, se face intrarea pe TRASEUL EROILOR NEAMULUI ROMÂNESC. POARTA a III-a a Cetăţii Alba Carolina a fost şi rămâne unul dintre cele mai cunoscute monumente ale ţării.
Daniel SABĂU


Secțiune Știri sub articolul principal

 Festival de Romania 2024

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO VIDEO | Antonios Manuela și Stan Ovidiu, Miss și Mister la Balul Bobocilor 2024, la Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Cezar Lancrajan

Publicat

în

FOTO VIDEO | Antonios Manuela și Stan Ovidiu, Miss și Mister la Balul Bobocilor 2024, la Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Balul Bobocilor UAB, unul dintre cele mai importante evenimente de cultură și divertisment adresate comunității studențești din Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, a avut loc vineri, 29 noiembrie 2024, la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea