La turneul final al juniorilor, CSȘ Blaj locul 5 pe țară, iar Tudor Balu a fost desemnat cel mai bun ridicător!
Echipa de juniori a Clubului Sportiv Școlar Blaj s-a clasat pe locul al 5-lea în cadrul turneului final disputat la Dej, iar talentatul voleibalist Tudor Balu a primit premiul individual cuvenit celui mai bun ridicător.
Pentru formația din “Mica Romă”, condusă de antrenorul Alexandru Man, o perfomanță a fost însăși accederea între primele șase echipe din țară la acest nivel competițional.
“Este o clasare onorantă pentru noi, ținând cont de valoarea extrem de ridicată a celorlalte participante. Tudor Balu și-a dovedit clasa, fiind realmente strălucitor în anumite momente”, a spus reputatul antrenor Alexandru “Delu” Manu, cel care în două decenii de activitate a strâns 11 calificări la turneele finale. La Dej, CTF Mihai I București a cucerit al treilea titlu consecutiv, fără a ceda vreun set, iar pe podium s-au mai clasat gazdele de la LAPI Dej și LPS Suceava. CSȘ Blaj a înregistrat, în ordine, următoarele rezultate: *0-3 cu Arcada Galați; *3-2 cu CSȘ Zalău; *0-3 cu CTF Mihai I; *1-3 cu LPS-CSȘ Suceava; *1-3 cu LAPI Dej, clasamentul fiind următorul: 1. CTF Mihai I 15p (15-0), 2. LAPI Dej 12p (12-5), 3. LPS Suceava 9p (9-7), 4. Aracada Galați 6p (6-9), 5. CSȘ Blaj 2 (4-14), 6. CSȘ Zalău un punct (3-15).
Lotul grupării blăjene, a fost format din Octavian Orian/ cpt, Antonio Jidveian, Sebastian Mărginean, Tudor Balu (component al echipei naționale), Sebastian Roșianu, Krisztian Polgar, Cristian Bălău, Răzvan Oltean, Gabriel Bărbat, Iustin Nicoară, Robert Rus, Marian Chiorean. Jumătate dintre jucători vor fi prezenți în această săptămână și la turneul final destinat cadeților, în perioada 26-30 mai, la Tulcea, alături de CSȘ Tulcea, LPS Bistrița, CSȘ Bacău, CTF Mihai I (deținătoarea titlului) și LAPI Dej.
îAceastă generație a Blajului voleibalistic are la activ o medalie de argint în 2019, la categoria speranțe (turneu disputat la Blaj), iar anul trecut, în momentul întreruperii campionatului, din cauza pandemiei, avea victorii pe linie la competiția cadeților. De la acei jucători, vicecampioni naționali în urmă cu doi ani, s-au declanșat și rezultatele excelente de acum, în condițiile în care 6 dintre voleibaliști fac parte din ambele efective, atât la juniori, cât și la cadeți (Tudor Balu/ cpt, Antonio Jidveian, Gabriel Bărbat, Iustin Nicoară, Krisztian Polgar, Cristian Bălău). Numai alte două cluburi din țară se mândresc cu asemenea rezultate la masculin (LAPI Dej și CST Mihai I București), respectiv echipe calificate la ambele secțiuni!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia a susținut un triunghiular în Slovenia, la Rogla, întâlnind ND Gorica (remiză, 1-1) și CSM Reșița (eșec, 0-1). După ce amicalul cu NK Bistrica a fost anulat, uniriștii au susținut două teste a câte 45 de minute în aceeași zi, obținând rezultate de apreciat în fața unor oponenți din eșalonul superior. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Ilie 2024. Câți români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Prooroc Ilie
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
Legenda Sfântului Ilie, aducătorul de ploi, căruţaşul cerului care fulgeră şi trăzneşte
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de SFANTUL Ilie 2024. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje cu URARI de ”La mulți ani” de Sfântul Ilie 2024. Felicitări și idei de mesaje pentru sărbătoriți
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Cui îi spunem „La mulţi ani” de Sfântul Ilie 2024. Ce nume se sărbătoresc pe 20 iulie