Până la sfârșitul anului, românii ar putea uita de dosarul cu șină. Anunțul premierului Florin Cîțu
Premierul Florin Cîțu susține că este „foarte probabil” ca până la finalul anului, dosarul cu șină să fie eliminat.
„Noi am arătat anul trecut şi am arătat prin măsurile pe care le-am luat la Ministerul Finanţelor că digitalizarea se poate face foarte rapid. Nimeni nu credea anul trecut că putem să conectăm casele de marcat după ce acest proiect a stat vreo 13 ani prin sertare la Ministerul de Finanţe. Azi, avem peste 30.000 de case de marcat conectate într-o perioadă de criză.
Anul trecut am făcut paşi importanţi şi vă dau câteva exemple: sistemul de popriri, acum avem sistem electronic în care dacă ai făcut o plată, celelalte se eliberează, plata taxelor prin ghişeul.ro, anul trecut am făcut ca toate taxele să se plătească prin ghişeul.ro, lucrul cu trezoreria se face la distanţă, acum nu trebuie să mai mergeţi la ANAF, identificarea pentru un cont la ANAF se face la distanţă. Se pot face lucruri peste noapte”, a declarat premierul, sâmbătă, chestionat de jurnaliști dacă pare realizabil ca dosarul cu şină să fie eliminat până la 1 ianuarie 2022.
El crede că este posibil să putem să scăpăm de dosarul cu şină mai repede de finalul anului. „Mă aştept de la miniştri ce am făcut anul trecut să facă şi anul acesta”, a adăugat Cîțu.
Premierul a fost întrebat despre proiectul iniţiat de deputatul PNL George Tuţă și depus marți în Parlament privind interdicţia pentru instituţiile publice de a le mai cere oamenilor acte sau copii după documente emise anterior de autorităţi publice.
Dacă proiectul va fi adoptat de Parlament, va fi introdusă reglementarea ca instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale sau locale să nu aibă dreptul să solicite persoanelor fizice sau juridice, pentru soluţionarea unui serviciu public, copii după avize sau alte documente care au fost emise de instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. Instituțiile publice vor fi obligate să îşi dezvolte baze de date interconectate şi să aibă proceduri simplificate de interogare a acestora.
Sursa: hotnews.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Din luna mai 2024, modificări temporare în circulația unor trenuri internaționale În urma închiderii totale a circulaţiei feroviare între stațiile Bekescsaba – Lokoshaza, petnru efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară de către administrația ungară – MAV Start, la sfârșitul lunii viitoare vor interveni modificări în circulaţia trenurilor CFR Călători. Dintre acestea, trenurile Ister și Dacia […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 16 ore
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Florii 2024. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe
-
Actualitateacum o zi
Sâmbăta lui Lazăr. Obiceiuri și tradiții cu o zi înainte de Florii: Se fac plăcinte cu mere și se dau de pomană